Ordinea mondială globalizată, distrusă de fascismul lui Putin
A fost una dintre ultimele mari campanii publicitare, o ultimă capodoperă înainte ca arta publicității televizate să fie distrusă definitiv de Google și Facebook. Filmată în 1997, anul în care Tony Blair adopta A Treia Cale [un soi de socialism de centru – n.trad.], reclama îi avea în rolurile principale pe Mihail Gorbaciov și pe nepoțica lui. La șase ani de la destrămarea pașnică a URSS, fostul ei conducător intra într-o pizzerie cu logo chirilic din Piața Roșie, atrăgând atenția unei familii de moscoviți, de unde izbucnește o întreagă ceartă politică între generații, cu o stranie relevanță contemporană, scrie The Telegraph.
„Din cauza lui avem debandadă economică”, acuză bunicul. „Mulțumită lui avem ocazii [economice – n.trad.]”, îi dă replica fiul. Disputa continuă, în limba rusă: „Instabilitate politică … libertate … haos total … speranță.” Bunica intervine, argumentând că „datorită lui avem multe lucruri […] cum ar fi Pizza Hut”, afirmație care face să dispară vrajba din sânul familiei. Moment în care întregul restaurant se ridică în picioare, ținând în mâini felii unsuroase din visul american, și-l aclamă la nesfârșit pe Gorbaciov: sfârșitul comunismului va fi fost poate traumatic, însă capitalismul de tip occidental, globalizat, devenise acum consensul incontestabil, Sfârșitul Istoriei, noua ordine mondială din care decurge tot restul. Nu mai exista cale de întoarcere.
Să dăm pe repede înainte 25 de ani și vom vedea acea utopie naivă zăcând spulberată de abominabilele crime de război comise de Vladimir Putin în Ucraina. Globalizarea, în actuala ei încarnare, e muribundă. Pizza Hut a părăsit efectiv Rusia, la fel ca McDonald’s, care în ianuarie 1990 fusese întâmpinat în mod faimos de ruși, cu cozi enorme, după ce-și deschisese în Piața Roșie cel mai mare local din lume de la acea vreme.
Autarhia, izolarea și o Cortină de Fier economică, culturală și media au revenit: Rusia este ruptă de restul lumii, așa cum era în epoca sovietică. Rușii își pierd accesul la aplicații software, la tehnologie, la bănci, la călătorii în străinătate, la știri și informații și la bunurile de larg consum cu care se obișnuiseră. Acestea echivalează cu o de-globalizare extremă, aproape instantanee, mult mai radicală decât varianta graduală resimțită de regimul iranian.
Rusia, care în 2011 era inclusă de economistul Jim O’Neill de la Goldman Sachs printre primele patru economii în curs de dezvoltare ale lumii – alături de Brazilia, India și China (BRICS) -, este acum o paria cu PIB-ul praf și pulbere, practic o zonă de interdicție economică din perspectiva celor mai mari companii occidentale. Lumea nu mai este o piață unică.
În a sa teorie a păcii „Golden Arches” [sigla McDonald’s – n.trad.] formulată în 1996, Thomas Friedman argumenta că e imposibil ca două țări în care există un local McDonald’s să poarte război unul cu celălalt. Infirmată în Osetia de Sud, paradoxal este că o versiune a acelei teze a fost aproape validată din nou: McDonald’s nu va rămâne într-o țară care declanșează un război de agresiune contra unui vecin.
Știm încă de la primul război mondial că integrarea economică și libera circulație a oamenilor, bunurilor, serviciilor și capitalului nu sunt suficiente pentru a preveni războiul total. Mă tem că această Teorie Capitalistă a Păcii, susținută de liberalii clasici de la Montesquieu la Cobden, e în prea mare măsură un truism pentru a putea fi utilă: țările pașnice care vor să facă comerț și pun preț pe creșterea economică nu pornesc la război. Statele autoritare, corupte, eșuate, precum Rusia, care resping piețele și statul de drept, ajung în final să renunțe la comerț și să apeleze la agresiune.
Vladimir Putin, un ”monstru”
Există un monstru care poate fi învinovățit pentru această dezastruoasă întoarcere înapoi a limbilor ceasului: Putin, acest Benito Mussolini al secolului 21. Putin e un fascist, nu un consumerist, un colectivist, nu un individualist, pentru că de capitalist nici nu poate fi vorba: nu are nici un interes pentru bunăstarea propriilor concetățeni, pentru șansele lor de a obține fericirea și pentru progresul realizat prin intermediul comerțului pașnic. La fel ca toți despoții autoritari, el venerează statul – și pe sine însuși. El prezidează asupra unor instituții economice și politice care extrag („extractive”, după cum se exprimă Daron Acemoglu și James Robinson în „Why Nations Fail” [„De ce eșuează țările”]), iar nu care includ, dominate de o mână de cadre loiale puse pe căpătuială. Statul său mafiot, KGB-ist, cleptocrat, nu mai are acum încotro să înainteze, astfel că a devenit explicit imperialist, într-o încercare disperată de a fura resurse umane, minerale și agricole din exterior.
Misiunea Vestului trebuie să fie aceea de a-l îngrădi și în cele din urmă a-l înfrânge pe Putin, cu tot cu ideologia sa hidoasă, evitând concomitent un al treilea război mondial în toată regula, care ar distruge civilizația umană. Putin deține arma nucleară și nu este clar în ce circumstanțe ar fi dispus să o folosească. O implozie necontrolată a regimului său ar fi la fel de catastrofală, întrucât ar duce la o proliferare nucleară masivă.
Trebuie să ne pregătim totodată și pentru Marea Fragmentare: o economie globalizată unică va fi substituită de mai multe sisteme aflate în competiție, fapt care va reduce pretutindeni creșterea economică și nivelul de trai. Lumea nu va mai fi o ordine unică, spontan interdependentă, ci va servi drept scena unei bătălii haotice pentru supremație, pătată de lupte pentru resurse și neo-imperialism.
Instrumentele războiului economic angajate de Vest împotriva Rusiei se dovedesc a fi extrem de eficiente. Nu e vorba numai de acțiunile statului: și companiile se retrag sau își suspendă activitatea de bunăvoie, plătind un preț piperat. E imposibil ca Putin să fi anticipat acest gen de reacție, iar speranța e că ea îl va lovi puternic.
Deși există și daune colaterale
Chinezii vor fi îngrijorați: ei cred că multinaționalele americane sunt transformate în arme, în unelte ale politicii externe, și sunt îngroziți de faptul că rezervele naționale pot fi confiscate. Se tem că programele software, cardurile bancare, ba chiar și automobilele electrice pot fi închise prin simpla apăsare a unui buton în America. Dreptul de proprietate a devenit mai lax. Internetul, se tem ei, e american și mult mai centralizat decât își imaginau cândva.
În consecință, Beijingul va continua să construiască un sistem economic, tehnologic și financiar alternativ: își va construi propriul internet izolat de restul lumii, propriul sistem bancar și propria rezervă valutară. El ar putea salva Rusia, cumpărându-i petrolul și gazele, transformând-o într-un stat semi-vasal. India își va construi și ea un stat-civilizație propriu, iar Japonia va căuta să se impună din nou.
Dată fiind gravitatea situației, este nevoie urgent de instituții mai bune pentru apărarea Occidentului. Organizația Mondială a Sănătății a devenit o glumă toxică în cursul pandemiei din cauza influenței Chinei. Rusia de ce mai joacă un rol esențial în negocierile nucleare cu Iranul? Dar Organizația Mondială a Comerțului? Iar ONU pare să refuze a-i spune invaziei rusești pe nume.
Afacerile mondiale intră acum într-un ciclu înfricoșător de dezintegrare. Pentru a parafraza o altă reclamă pro-capitalistă celebră, ne va fi curând dor de vremurile în care-i puteam face cinste lumii cu o cola.
