Legea care te apără de violență! Legea Nr. 26/2024, care instituie Ordinul de Protecție Extins, începe să fie aplicabilă de astăzi, 31 august 2024. Această lege a fost creată pentru a asigura protecția victimelor violenței, indiferent de natura relației dintre victimă și agresor.
Anterior, ordinul de protecție și ordinul de protecție provizoriu ofereau protecție exclusiv pentru victimele violenței domestice. Noul act normativ extinde acest perimetru. Se oferă protecție generală tuturor victimelor de violență.
Legea acoperă acum toate formele de violență, atât fizică, cât și psihică.
Tipuri de violență și ce presupun
Violența fizică include orice act de lovire sau violență care cauzează suferință fizică. Este vorba și de violența de natură sexuală.
Violența psihică se referă la:
- amenințările de comitere a infracțiunilor sau altor fapte dăunătoare care generează teamă,
- hărțuirea repetată a unei persoane,
- supravegherea locuinței, locului de muncă sau altor locuri frecventate de victimă,
- apeluri telefonice sau mesaje care, prin frecvența, conținutul sau momentul în care sunt trimise, creează temere,
- hărțuirea online, mesaje instigatoare la ură, amenințări online și publicarea neconsensuală de informații sau conținut intim.
Măsurile care se aplică prin noua lege
Printre măsurile ce pot fi dispuse în baza legii se numără:
- Evacuarea temporară a agresorului din locuința comună.
- Reintegrarea victimei și, dacă este cazul, a membrilor familiei acesteia în locuința comună.
- Obligația agresorului de a păstra o distanță minimă stabilită față de victimă, membrii familiei acesteia, reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate.
- Interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone frecventate periodic de persoana protejată.
- Obligația agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
- Interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau prin alte mijloace, cu victima.
- Obligația agresorului de a preda poliției armele, componentele esențiale și munițiile deținute, documentele care atestă deținerea acestora, precum și autorizațiile de procurare a armelor.
Campanie lansată de Ministerul Justiției
În contextul intrării în vigoare a acestei legi, Ministerul Justiției lansează o campanie de informare publică intitulată „O viață trăită în frică nu e viață”.
Campania vizează informarea opiniei publice despre noul act normativ. Prin intermediul acțiunii se oferă informații victimelor despre măsurile pe care le pot lua pentru a-și asigura siguranța.