„De ce producătorii români nu au dreptul ca produsele lor se se găsească în galantare? Noi de ce nu avem dreptul să mâncăm produse româneşti? În schimb avem dreptul şi obligaţia să mâncăm mere, pere, prine, roşii pline de otravă. Să o spunem deschis, e otravă. Toate chimicalele înseamnă otravă. Numai eu ştiu în Ilfov câteva localităţi unde fac roşii aproape la fel de bune ca în Teleorman. Au şansa să ajungă la marile lanţuri? Nicio şansă. Sunt antieuropean când spun lucrurile astea? (…) Ce concurenţă când la supermarket n-am nicio şansă să intru cu produsele mele”, a declarat președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, pe 16 martie la Snagov.
Liviu Dragnea și ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, au vorbit despre un dublu standard al produselor, neconforme cu cele din Occident, care ajung pe piețe precum cea din țara noastră.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a transmis pe 4 aprilie un comunicat în care anunța că două loturi mari de legume care proveneau din Serbia și Macedonia se descarcă în România, iar pe facturi nu se înscrie originea produselor.
De asemenea, în același comunicat de presă se anunța că inspectorii au făcut următoarele constatări: „Produsele autohtone se deosebesc prin calitate și prospețime de loturile de legume și fructe din import sau comerț intracomunitar, care prezintă în marea lor majoritate un grad de deshidratare, sunt mai fade, fără caracteristici apreciate de consumatori, multe specii de fructe fiind frecvent protejate contra deshidratării prin ceruire fină. Loturile de legume și fructe provenite din import sau din comerț intracomunitar pierd din prospețime și fructuozitate, prin transport și depozitare, de regulă fiind recoltate înainte de maturare pentru a rezista la transport și depozitare”.
Totodată, inspectorii au mai menționat că „majoritatea legumelor și fructelor provenite din țările europene sau din import sunt obținute prin tehnici de cultură super intensive sau intensive, cu dirijarea în totalitate a factorilor de nutriție și de mediu”.
„Legumele și fructele românești produse de persoane fizice sunt, în totalitate, obținute prin metode tradiționale, moștenite în gospodăria țăranului roman, sunt crescute pe sol, fertilizate în principal organic, irigate prin brazdă sau picurare, ceea ce le conferă calități organoleptice și însușiri culinare deosebit de apreciate”, potrivit comunicatului MADR.
Liderul social democrat a lansat o serie de avertismente, pe 10 aprilie, la adresa Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor ( ANSVSA), Protecția Consumatorului, Oficiul Antifraudă și Autoritatea Națională a Vămilor că dacă nu vor implementa un sistem care să oprească importurile de legume și fructe „de contrabandă”, actualii angajații ai instituțiilor vor fi înlocuiți.
„Trebuie să reuşim să nu mai existe în România acest standard dublu, anume roşiile bune se păstrează pentru ţările din Vest, iar în România vin roşii proaste şi nesănătoase. E valabil pentru orice legumă, fruct care intră în această ţară. Interesul nostru este ca românii să aibă pe masă legume şi fructe sănătoase, pentru că românii merită mai mult”, a spus atunci Liviu Dragnea.
Pe 11 aprilie inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală și inspectorii Direcției Generale a Vămilor au demarat acțiunea „Demetra”, de verificare a circuitelor de comercializare a legumelor și fructelor.
Asociația Marilor Rețele Comerciale din România a dezvăluit că erau sute de tiruri cu zeci de mii de tone de legume și fructe perisabile blocate de peste 24 de ore în întreaga țară. Camioanele, care proveneau inclusiv din UE, din spațiul european de liberă circulație a mărfurilor, au fost sigilate de ANAF pentru a fi controlate, însă inspectorii nu au făcut față volumului mare de marfă ce trebuia controlată.
Joi, președintele PSD Liviu Dragnea a declarat că urma să sărbătorească Paștele în familie și să aibă pe masă ”doar produse românești și bulion făcut acasă”, citat de Știripesurse.ro.