Anunțul a fost făcut chiar de Costin Ioniță, coordonator al Alianței pentru Unirea Românilor – Bragadiru. Acesta a anunțat că în cursul zilei de miercuri a depus cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență, pentru a dispune anularea ordinului sefului DSU, Raed Arafat, privind carantinarea orașului Bragadiru.
Totodată, acesta a menționat faptul că orașul a intrat în carantină în urmă cu trei săptămâni, cu o rată de infectae de 6,46 la mia de locuitori. Cu toate acestea, după încheierea primei perioade de carantină am avut o rată de 12,76 la mie, adică dublă, precizează coordonatorul AUR Bragadiru.
„Astăzi am depus la Curtea de Apel București cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență, pentru a dispune anularea ordinului sefului DSU, Raed Arafat, privind prelungirea stării de carantină a orașului Bragadiru.
Știm toți că acum trei săptămâni Bragadiru a intrat în carantină pentru 14 zile la o rată a infectării de 6,46 la mia de locuitori, iar după încheierea primei perioade de carantină am avut o rată de 12,76 la mie, adică dublă”, a declarat Costin Ioniță, coordonator al Alianței pentru Unirea Românilor – Bragadiru.
Carantina este ineficientă
În acest context, Costin Ioniță a subliniat faptul că măsura carantinării impusă de autorități este ineficientă și a încălcat toate drepturile cetățenilor din oraș. Totodată, acesta a mai menționat că și reducerea programului de funcționare al magazinelor i-a afectat pe cetățeni, aceștia fiind nevoiți să facă cumpărăturile de la benzinării.
Costin Ioniță a subliniat și impactul asupra afacerilor din oraș și susține că România are nevoie de un sistem imunitar puternic, care se câștigă prin mișcare liberă, în natură. El a amintit și de ultima informație legată de vaccinul AstraZeneca, la care AUR a fost reticent. Potrivit acestuia, ”cineva se joacă cu viața românilor”
„Măsura carantinării și-a dovedit ineficiența, ba chiar a încălcat flagrant drepturile cetățenilor care locuiesc pe raza orașului. Mai mult, i-a pus în dificultate prin reducerea programului de funcționare până la ora 18:00 a magazinelor, aceștia fiind nevoiți să achite sume de două ori mai mari la benzinării pentru orice produs achiziționat. Totodată, micile afaceri sunt puse sub presiune, acestea riscând să nu mai poată să își desfășoare activitatea, ba chiar să fie nevoite să renunțe la angajați. Românii au nevoie de un sistem imunitar puternic, iar acesta se face prin mișcarea liberă, în natură. Dacă stăm în casă, crește sensibilitatea la boli.
Mai mult, specialiștii din Europa au dat dreptate AUR: trebuia să fim reticenți la ASTRAZENECA. Cineva se joacă cu viața românilor, devenim simple cifre, o statistică. Vom reda libertatea cetățenilor din Bragadiru, iar stabilind precedentul, o vom reda tuturor românilor! Libertatea nu se negociază!”, a mai declarat Costin Ioniță.
SURSĂ FOTO: INQUAM/Octav Ganea