Ştefan Bâlici este noul preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România, după ce a obţinut 69,7% din voturile exprimate în cadrul Conferinţei Naţionale.

„Mulţumesc tuturor arhitecţilor delegaţi care, în proporţie de 69,7%, au votat din primul tur ca pentru următorii 4 ani să îmi încredinţeze responsabilitatea de a fi preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România. Vă mulţumesc tuturor, îi felicit pe ceilalţi candidaţi şi urez succes celor care urmează sa fie votaţi pentru a compune Consiliul Naţional al Ordinului”, a scris Bâlici, pe Facebook.

Nouă candidați pentru funcția de președinte OAR

Potrivit rezultatelor anunţate de către OAR, au fost exprimate 383 de voturi, dintre care două au fost declarate nule. Au existat nouă candidaţi, iar cele mai multe opţiuni le-au întrunit: Ştefan Bâlici – 267, Monica Gabriela Iacovenco – 65, Andra Raluca Tăutu – 21.

Ştefan Bâlici, fost director al Institutului Naţional al Patrimoniului, a fost înlocuit din această funcţie la mijlocul lunii februarie. Tot atunci, mai multe organizaţii neguvernamentale culturale, printre care Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Pro Patrimonio şi ARCEN, au înaintat o petiţie în care îi cereau ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, să revină asupra deciziei de înlocuire din funcţie a lui Bâlici.

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a afirmat la momentul respectiv că a decis să nu prelungească interimatul lui Ştefan Bâlici la conducerea Institutului Naţional al Patrimoniului, menţionând că arhitectul „nu a fost dat afară” şi că mandatul acestuia a expirat.

Ştefan Bâlici nu a fost dat afară de la Institutul Naţional al Patrimoniului

„Acum spun doar atât: domnul Bâlici nu a fost dat afară. Mandatul dumnealui a expirat pe 24.12.2021 în urma unei evaluări desfăşurate pe mandatul ministrului liberal al Culturii, domnul Gheorghiu. I-am acordat un interimat de 60 de zile care încetează azi. La următorul concurs, domnul Bâlici poate participa fără nicio oprelişte”, a precizat Romaşcanu, într-o postare pe Facebook.

Ordinul Arhitecților din România este o organizație profesională. Prin activitatea membrilor săi, OAR. are misiunea de a convinge societatea că arhitectura reprezintă, în primul rând, un act de cultură de interes public, cu implicații urbanistice, economice, sociale și ecologice.

Printre obiectivele organizației se numără intensificarea dimensiunii culturale a arhitecturii și consolidarea în jurul sediilor organizației și filialelor sale teritoriale a unor centre de arhitectură și cultură urbană; generarea unei politici a patrimoniului construit în România, arhitectura de valoare fiind un domeniu fundamental pentru calitatea vieții; adaptarea educației în arhitectură la tendințele mediului socio-economic și cultural.