Ordonanţa privind jocurile de noroc a fost adoptată luni, 30 octombrie, de către Senat. Ea a fost votată cu 79 de voturi „pentru”, unul „împotrivă" şi 13 abţineri.
Ordonanţa privind jocurile de noroc, adoptată de Senat
Senatul a adoptat luni ordonanţa privind jocurile de noroc. Aceasta a trecut cu 79 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 13 abţineri. Forma în care a fost votată păstrează prevederile controversate referitoare la taxele mai mari pentru licența de organizare și exploatare a jocurilor de noroc.
Totodată, ordonanța interzice comercializarea de băuturi alcoolice în locaţii şi prevede înfiinţarea unui registru al companiilor şi sediilor.
Mai precis, este vorba despre actul normativ modifică şi completează OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc şi OUG 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN).
Prin această ordonanță statul va putea acorda licențe de funcționare în acest domeniu doar:
– societăţilor înmatriculate în România
– persoanelor juridice constituite legal într-un stat membru al Uniunii Europene
– statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European
– statelor din Confederaţia Elveţiană care au înregistrat un sediu permanent în România
Banii proveniți din taxele plătite de proprietarii de afaceri cu jocuri de noroc vor fi încasați de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc. Totodată, ei vor fi virați (70%) către bugetul de stat.
Măsura care interzice comercializarea băuturilor alcoolice în incinta sălilor de joc vizează protejarea jucătorilor și a persoanelor aflate în situaţii de risc.
Marcel Ciolacu a explicat aceste prevederi
Premierul Marcel Ciolacu a declarat un adevărat război proprietarilor de jocuri de noroc. El anunța pe data de 17 octombrie că „păcănelele” vor fi eliminate din zona rurală prin noua lege.
„În primul rând, păcănelele în zona rurală nu au ce căuta. Nu ai ce căuta cu păcănele în fiecare bar, în fiecare comună, în fiecare sat, de acolo trebuie să dispară primele. Cumva, credeţi, că banii, dacă oamenii nu-i cheltuie la păcănele, nu consumă alte lucruri care se întorc prin impozite şi taxe? Eu trebuie să încurajez oamenii să-i dea la păcănele?
Nu, oamenii au grijă de familiile lor, îşi cumpără alimente, ce le trebuie în casă. Ei, în loc să-şi schimbe televizorul, să-şi cumpere alimente, să-şi hrănească copiii, se îmbătau şi mergeau la păcănele în sat şi se duceau acasă şi spuneau că au pierdut toţi banii. (…)
Din comunităţile rurale trebuie scoase rapid şi, pe urmă, într-o perioadă de timp, organizate, ca în toate statele civilizate, în afara oraşelor, unde există fiscalitate, pot fi controlate şi cu asta s-a încheiat”, a spus Marcel Ciolacu, la Prima TV.
Ordonanța urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional.