Au fost nevoie de 30 de ore de la apropbare pentru ca ordonanța de urgență pentru modificarea legilor justiției să fie publicate în Monitorul Oficial.
Ordonanța de urgență prin care au fost modificate legile justiției a fost publicată în Monitorul Oficial marți după ora 16:30, la mai bine de 30 de ore de la adoptarea în ședința de Guvern de luni.
Una dintre cele mai importante modificări aduse de OUG este că pensionarea anticipată, după numai 20 de ani de activitate, a judecătorilor și procurorilor a fost amânată cu patru ani, până la 31 decembrie 2022.
Prevederea amânată cu privire la pensionarea magistraților este următoarea (pct. 142, care modifică art. 82 alin 3 din legea 303/2004):
”De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, şi judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi judecătorii şi magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în aceste funcţii”.