Ordonanţa privind recuperarea taxei auto a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa privind recuperarea taxei speciale pentru autoturisme a fost publicată în Monitorul Oficial, banii urmând să fie achitaţi, în rate, în termen de cinci ani.

 

Astfel, persoanele care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschidă acţiune în instanţă, iar banii vor fi primiţi înapoi în rate, pe parcursul a cinci ani.

Potrivit documentului, restituirea taxei speciale pentru autoturisme se va face pe parcusul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acesteia, iar 'plata tranşelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de organul fiscal competent'.

Restituirea sumelor se face de către 'organul fiscal competent, de la bugetul Fondului pentru mediu sau bugetul de stat, după caz, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma în contul indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire'.

Procedura de restituire a taxei speciale pentru autoturisme va fi aprobată prin ordin comun al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în termen de 45 de zile de la publicarea Ordonanţei de Guvern în Monitorul Oficial.

'În vederea stimulării achiziţionării de vehicule nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, persoanele fizice, persoanele juridice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice care achiziţionează autovehicule pur electrice sau autovehicule noi electrice hibride (…) beneficiază de un tichet pentru fiecare autovehicul achiziţionat, denumit în continuare ecotichet. Ecotichetul se suportă din bugetul fondului pentru mediu şi are o valoare de 20.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul pur electric şi o valoare de 5.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă care generează o cantitate de emisii de CO2mai mică de 50g/km', potrivit Ordonanţei. AGERPRES