Studenții critică vehement măsurile fiscal-bugetare propuse de Guvern prin Ordonanța „trenuleț”, publicată recent de Ministerul Finanțelor. Organizația solicită restabilirea facilităților pentru studenți și elevi, printre care bursele și transportul gratuit, subliniind că aceste reduceri subminează viitorul educației din România. Dacă revendicările lor vor continua să fie ignorate, UNSR avertizează cu organizarea unui protest de amploare.
Studenții susțin că „Educația este ultima pe lista de priorități”
UNSR susține că sistemul educațional din România este marginalizat constant prin politici care afectează direct generațiile actuale și viitoare.
„UNSR anunță ferm că, dacă vocea studenților va continua să fie ignorată iar Educația va rămâne ultima pe lista de priorități, va urma un protest de amploare. Educația este cheia către un viitor mai bun pentru România, iar decidenții trebuie să înțeleagă că nu mai putem accepta compromisuri şi promisiuni deșarte. Acum este momentul pentru acțiuni concrete”, se arată în comunicatul organizației.
Mai mult, UNSR subliniază că, deși Educația este declarată o prioritate națională, bugetul alocat pentru acest domeniu în 2025 va fi mai mic decât cel din anii anteriori.
„Realitatea din România arată că sistemul educațional continuă să fie marginalizat prin politici care subminează viitorul generațiilor actuale și viitoare. În vechea Lege a Educației Naționale nr. 1/2011 se prevedea alocarea a 6% din PIB pentru învățământ. Această obligație legală nu a fost niciodată respectată. În loc să ne apropiem de acest deziderat, guvernanții se pregătesc să diminueze și bruma de finanțare rămasă pentru anii următori (…) Se estimează că bugetul alocat Educației în 2025 va fi și mai mic decât în ultimii doi – trei ani, situație care nu s-a mai repetat din 2009 (…) ”, se mai prezintă în comunicat.
Reducerile prevăzute prin Ordonanța „trenuleț” ar putea agrava subfinanțarea existentă, comparabilă cu nivelul minim din anul 2009.
Modificări controversate ale facilitaților pentru studenți
Proiectul Ordonanței „trenuleț” prevede schimbări semnificative care afectează direct studenții. Printre acestea, se numără menținerea fondului de burse la nivelul din luna noiembrie 2024, fără a lua în considerare inflația sau nevoile crescânde ale studenților.
De asemenea, reducerea costurilor pentru transport este limitată doar la rutele dintre localitatea de domiciliu și instituția de învățământ, față de accesul anterior pe toate rutele naționale.
În document se specifică faptul că studenții înmatriculați la cursuri cu frecvență vor beneficia de o reducere de 90% la transportul local și cu metroul doar în localitățile unde își desfășoară studiile. Această măsură reprezintă o diminuare semnificativă față de facilitățile acordate anterior.
Reacția UNSR: „Un atac direct asupra educației”
UNSR consideră aceste măsuri o dovadă a lipsei de viziune și responsabilitate din partea autorităților.
„Această tendință de a economisi pe seama învățământului este o dovadă a lipsei de viziune şi de responsabilitate față de dezvoltarea economică, socială şi culturală a României”, afirmă organizația în comunicat.
Studenții cer nu doar restabilirea facilitaților, ci și implementarea unor politici care să asigure că Educația este tratată ca un domeniu strategic.
Declarațiile ministrului Educației, Daniel David
Ministrul Educației, Daniel David, a comentat nemulțumirile studenților, explicând că măsurile incluse în ordonanță fac parte din strategia generală a Guvernului de reducere a deficitului bugetar.
Într-o intervenție televizată, acesta a recunoscut că reducerea facilităților a fost moderată față de variantele inițiale ale ordonanței, dar a admis că nemulțumirile studenților sunt justificate.
„În primele variante ale ordonanței lucrurile au arătat și mai rău, reducerea a fost de 50%, nu de 20%, și în acest moment, sigur, supărarea este exact cea pe care ați descris-o, cu de unde poți să circuli, ca să spun așa, cu ajutorul din partea statului, de unde locuiești, la universitate, sau în toată țara. Studenții au primit un drept, în momentul ăsta simt că îl pierd, așa că mi se pare rezonabil din partea lor să își ceară acest drept”, a explicat ministrul.
Totuși, acesta a subliniat că discuțiile cu partenerii de dialog social sunt în desfășurare, iar unele măsuri ar putea fi ajustate.
„Oricum am reușit în timpul discuțiilor, arătând totuși deschidere spre zona Educației, (…) să ducem din nou procentul acela de 50% spre 90% (la reducerea tarifului pentru transportul local și cu metroul, n.r.), deși inițial în spațiul public ați văzut varianta cu 50%”, a mai spus ministrul.
Perspectivele privind bursele studențești
În ceea ce privește bursele, ministrul a declarat că nivelul acestora rămâne o consecință directă a politicii generale de austeritate bugetară.
„Partea cu bursele intră în sistemul general, ca să spun așa, de atitudine pe care o are Guvernul pentru a reduce deficitul bugetar. Este foarte mare, pune la risc țara, ăsta este adevărul”, a precizat Daniel David.
Cu toate acestea, UNSR și studenții pe care îi reprezintă consideră că reducerea acestor facilități este un atac direct asupra accesului la educație și a calității vieții academice. Organizația continuă să solicite măsuri urgente pentru a preveni deteriorarea suplimentară a sistemului educațional.