Sistemul bancar din Europa de est este un experiment, un “accident istoric”, scrie Wall Street Journal. Iar băncile din România au un raport credite/depozite dezastruos, adică depind de finanţări externe pentru a putea oferi împrumuturi, arată o analiză interesantă din Ziarul Financiar. Două ştiri extrem de proaste pentru România.
Mai detaliat, experimentul de care vorbeşte WSJ este în fapt o realitate factuală, aceea că în Europa de est sistemul bancar este dominat de marile bănci occidentale. În România, la nivelul anului 2010, 84,13% din activele din sistemul bancar erau controlate de bănci străine. Aceleaşi bănci străine (austriece, franceze şi greceşti mai ales) care au împrumutat mai mulţi bani decât au atras prin depozite, potrivit analizei ZF. Diferenţa dintre credite şi depozite este reprezentată de finanţări din partea băncilor mamă. Înainte de 2008 nu era o problemă pentru nicio bancă străină să-şi bage banii în creditele din România. Ţara avea potenţial, consumul creştea, economia părea că duduie. Analiza arată negru pe alb cum capitalul bancar străin a susţinut creşterea economiei locale.
Odată cu criza imobiliară au venit, pe lângă problemele de legate de finanţări, şi restul toxinelor, credite neperformante, deprecieri ale garanţiilor, expuneri pe pieţe aflate în moarte clinică. Vraja s-a terminat, iar subsidiarele locale au redevenit cenuşăresele obişnuite. Fără Acordul de la Viena, care interzicea scoaterea de capital din est, subsidiarele locale lăsau demult România fără bani pentru creditare. Acum acordul respectiv a expirat şi oricare ar fi soluţia UE pentru ieşirea din impasul crizei datoriilor suverane, pentru filialele bancare est-europene nu se arată vremuri bune. Pe termen scurt şi mediu, băncile mamă se vor afla în imposibilitatea de a susţine necondiţionat activitatea subsidiarelor doar de dragul corectitudinii politice. Cel mai optimist scenariu este stoparea finanţărilor, însă sunt posibile şi ieşiri masive de capital, lucru care, sub diverse forme, se întâmplă deja neoficial.
Iar asta este o veste cel mult neutră, pentru că adevăratul impact va fi asupra economiilor din regiune. În lipsa creditării creşterea economică este imposibilă. Nu putem vorbi despre creşterea consumului, despre investiţii private. Spus altfel, suferinţa băncilor vestice se va transmite imediat asupra afacerilor est-europene.
Ce ar fi de făcut? Jurnaliştii americani vorbesc despre o „naţionalizare” a subsidiarelor rămase „orfane”. Cred că se referă la faptul că unele guverne ar putea să cumpere, cu discount, pachete de acţiuni majoritare la subsidiarele devenite neinteresante pentru marile bănci vestice. Statele est-europene, ca şi România, au încă acces la împrumuturi externe, chiar dacă este mai scump în ultima perioadă. Ar putea deci, avea banii necesari pentru cumpărarea unor subsidiare lăsate de izbelişte de băncile-mamă. Doar că jurnaliştii respectivi nu şi-au pus problema că un guvern, ca cel român de exemplu, nu ar şti ce să facă cu o nouă bancă în portofoliu şi nici nu cred că îşi doreşte o asemenea durere de cap.
Altă soluţie enunţată ar fi sprijinirea băncilor cu capital local. La noi vorbim mai ales de Banca Transilvania şi de CEC Bank. Foarte interesant, cele două bănci au un raport credite/depozite favorabil, adică au mai multe depozite decât credite şi asta pentru că n-a avut cine să le alimenteze cu lichidităţi în timpul boom-ului creditării. Însă, chiar şi cu un ajutor din partea statului tradus prin finanţări masive, băncile cu capital românesc, nu pot face faţă susţinerii întregii economii, abia reuşind în acest moment să fie prezente pe segmentul IMM.
Una peste alta, cu un sistem bancar accidentat de istorie (mă întreb cum o fi fost recepţionată sintagma la BNR), România nu poate scăpa de recesiune anul viitor, oricât s-ar strădui guvernul. Se pare că experimentul est-european al marilor bancheri ai Europei occidentale n-a reuşit.