In ce consta obligatia unui angajator de a informa persoana pe care doreste sa o angajeze cu privire la clauzele ce intentioneaza sa le cuprinda contractului de munca?

Dorina Mateescu – Bucuresti





Anterior incheierii unui contract individual de munca, angajatorul are obligatia de a informa persoana care doreste sa se angajeze cu privire la clauzele generale pe care intentioneaza sa le inscrie in contract.

Informarea trebuie sa contina obligatoriu, conform articolului 17 din noul Cod al muncii, urmatoarele elemente, care trebuie sa se regaseasca si in continutul contractului individual de munca ce urmeaza a fi incheiat:



a) identitatea partilor;


b) locul de munca sau, in lipsa unui loc de munca fix, posibilitatea ca salariatul sa munceasca in diverse locuri;


c) sediul sau, dupa caz, domiciliul angajatorului;


d) atributiile postului;


e) riscurile specifice postului;


f) data de la care contractul urmeaza sa isi produca efectele;


g) in cazul unui contract de munca pe durata determinata sau al unui contract de munca temporara, durata acestora;


h) durata concediului de odihna la care salariatul are dreptul;


i) conditiile de acordare a preavizului de catre partile contractante si durata acestuia;


j) salariul de baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum si periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul;


k) durata normala a muncii, exprimata in ore/zi si ore/saptamana;


l) indicarea contractului colectiv de munca ce reglementeaza conditiile de munca ale salariatului;


m) durata perioadei de proba.



Aceste elemente reprezinta de fapt clauze generale pe care trebuie sa le contina orice contract individual de munca.



Avand in vedere natura acestor informatii furnizate salariatului, partile pot semna un contract de confidentialitate, prealabil incheierii contractului individual de munca.

Daca in timpul executarii contractului de munca, unul din elementele enumerate mai sus se modifica, atunci trebuie incheiat un act aditional la contract, intr-un termen de 15 zile de la data incunostiintarii in scris a salariatului. Angajatorul are obligatia de informare si cu privire la salariat daca intentioneaza sa modifice unul dintre elementele de mai sus continute in contractul individual de munca.



Daca angajatorul nu-si executa aceasta obligatie de informare in termen de 15 zile de la momentul lansarii ofertei de incheiere sau modificare a contractului individual de munca, salariatul poate sesiza instanta judecatoreasca competenta. El poate obtine despagubiri corespunzatoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutarii, de catre angajator, a obligatiei de informare. Instanta de judecata trebuie sesizata in termen de 30 de zile de la momentul scurgerii termenului de 15 zile in care angajatorul trebuia sa-si execute obligatia.





Acest termen de sesizare a instantei este un termen de decadere, deoarece, dupa expirarea acestuia, salariatul nu mai are dreptul de a sesiza instanta. Daca salariatul urmeaza sa-si desfasoare activitatea in strainatate, angajatorul are obligatia de a-i comunica in timp util informatiile generale de mai sus. Pe langa acestea, insa, salariatul mai trebuie informat si in legatura cu:


a) durata perioadei de munca ce urmeaza sa fie prestata in strainatate;

b) moneda in care vor fi platite drepturile salariale, precum si modalitatile de plata;

c) prestatiile in bani si/sau in natura aferente desfasurarii activitatii in strainatate;

d) conditiile de clima;

e) reglementarile principale din legislatia muncii din acea tara;

f) obiceiurile locului a caror nerespectare i-ar pune in pericol viata, libertatea sau siguranta personala.

Aceste dispozitii se completeaza cu prevederile din legile speciale care reglementeaza conditiile specifice de munca in strainatate.



si in cazul in care munca se presteaza in strainatate, salariatul are dreptul de a sesiza instanta competenta, daca nu a fost informat in legatura cu elementele specifice enumerate de articolul 18.



Legiuitorul precizeaza ca informatiile trebuie comunicate in timp util, adica inainte de semnarea contractului de munca sau inainte de plecarea angajatului in strainatate.




In ce conditii este legala o expropriere, cine poate dispune exproprierea si care ar fi etapele unei astfel de proceduri.

Horatiu Dumitriu – Ploiesti




nExproprierea poate fi definita drept trecerea fortata a unor bunuri imobile din patrimoniul privat al unor persoane in patrimoniul public al statului.
Conform Art. 44 alin.(3) din Constitutie, exproprierea poate fi dispusa numai pentru cauza de utilitate publica, stabilita conform legii, si cu dreapta si prealabila despagubire.
Bunurile supuse exproprierii sunt bunuri imobile, care se pot afla in patrimoniul persoanelor fizice, persoanelor juridice sau chiar cele aflate in patrimoniul privat al comunelor, oraselor, municipiilor sau judetelor.


Cine poate expropria: statul, judetul, orasul/municipiul, comuna.


Statul expropriaza prin hotarare de guvern.


Judetul expropriaza prin hotarare a consiliului judetean.


Orasul/municipiu, comuna expropriaza prin hotarare a consiliului local.


Procedura exproprierii este o procedura complexa, care dureaza si care se realizeaza in mai multi pasi.


1) Declararea utilitatii publice


2) Faza administrativa – masuri premergatoare exproprierii


3) Faza judecatoreasca – exproprierea propriuzisa, stabilirea despagubirilor



Utilitatea publica poate fi definita drept o nevoie publica care solicita o lucrare in interes obstesc. Ea se poate declara pentru lucrari de interes local sau pentru lucrari de interes national.
In mod normal, interesul general, obstesc, primeaza in fata interesului personal. Interesele personale sunt mai mult sau mai putin contradictorii, in timp ce interesul obstesc este interesul general, al tuturor oamenilor din comunitate si se prezuma ca este un interes comun.
Utilitatea publica si declararea ei sunt definite si reglementate de art. 5-11 din Legea nr. 33/1994.

Masurile premergatoare exproprierii – faza administrativa

Dupa declararea utilitatii publice, expropriatorul va intocmi planurile si schitele referitoare la imobilele susceptibile de a fi expropriate, modul in care acestea se vor integra in viitoarea lucrare de interes public si oferta de despagubiri. Toate acestea vor fi depuse la consiliul local pe a carui raza se afla bunurile ce vor fi expropriate. Ele vor fi notificate proprietarilor care urmeaza a fi expropriate. Acestia, in termen de 45 de zile, pot face intampinare impotriva notificarii, care va fi solutionata de o comisie constituita din 3 specialisti, 3 proprietari vecini si primarul, un delegat al guvernului sau consiliului local, dupa caz.

Hotararea comisiei poate fi atacata la Curtea de Apel, pe procedura Contenciosului Administrativ – regelementata prin Legea nr. 554/2004.

Faza judecatoreasca

Conform art. 21 din Legea nr. 33/1994, exproprierea este hotarata de catre instanta de judecata.
Competent este tribunalul in a carui raza administrativ-teritoriala se afla imobilele supuse exproprierii.


Dar, atentie! Instanta doar aproba sau respinge exproprierea deja hotarata de catre autoritatile administrative, iar in cazul in care aproba exproprierea, instanta dispune si asupra intinderii despagubirilor.

Partile in proces: procurorul (obligatoriu); expropriatorul; expropriatul; titularii altor drepturi reale sau garantii ce greveaza bunurile supuse exproprierii.


Partile – expropriatorul si expropriatul – pot ajunge si la o intelegere amiabila cu privire la intinderea despagubirilor, aceastea putand sa fie chiar un alt bun imobil, oferit la schimb, situat intr-o alta locatie, sau acordarea efectiva a unei sume de bani.


Caracterul despagubirilor: acestea trebuie sa fie prealabile si sa fie juste.


Prin despagubire prealabila se intelege aceea ca, simultan cu declararea utilitatii publice si stabilirea bunurilor ce urmeaza a fi expropriate, se va stabili si intinderea despagubirilor pentru fiecare bun in parte. Proprietarul ce urmeaza a fi expropriat poate astfel chibzui asupra valorii despagubirii si o poate accepta sau respinge, in conditiile legii, asa cum am aratat. In practica, despagubirea se plateste intr-un termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii prin care tribunalul a dat girul exproprierii.


Prin despagubire justa se intelege o despagubire care se afla in concordanta cu valoarea efectiva a bunului in circuitul civil, deci cat mai aproape de valoarea de piata. In caz de neintelegere, tribunalul va decide asupra intinderii despagubirii, care va fi situata intre valoarea minima oferita de expropriator si valoarea maxima solicitata de expropriat.

Efectele exproprierii

Ca urmare a exproprierii, dreptul de proprietate asupra bunului trece din patrimoniul expropriatului in patrimoniul public al expropriatorului, liber de orice fel de sarcini. Se sting astfel toate drepturile reale principale, (uz, uzufruct, abitatie, superficie, folosinta) constituite asupra bunului expropriat, precum si concesionarea sau atribuirea in folosinta.

Se sting orice alte drepturi personale dobandite de alte persoane asupra bunului expropriat. Ipoteca si/sau privilegiile constituite asupra bunului expropriat se stramuta asupra despagubirilor. Se naste un drept de creanta al expropriatului si titularilor altor drepturi (toate persoanele cuprinse in hotararea tribunalului) asupra despagubirilor. Punerea in posesie a expropriatorului se va face in baza unui titlu executoriu emis de catre instanta, in baza incheierii care constata indeplinirea obligatiilor privind plata despagubirilor.

Masuri speciale de protectie a expropriatului

1. Daca imobilul expropriat este oferit spre inchiriere inainte de utilizarea lui pentru cazul de utilitate publica, expropriatul are un drept prioritar la a-l inchiria, in conditiile art. 34 din lege.


2. Daca bunurile expropriate nu au fost folosite pentru cauza de utilitate publica in termen de un an de la data exproprierii, fostii proprietari pot cere retrocedarea lor, daca nu s-a facut o noua declaratie de utilitate publica – art. 35 din lege. Retrocedarea se face tot pe cale judiciara, competenta fiind instanta care a expropriat, iar retrocedarea se va face la un pret ce nu poate depasi despagubirea primita, actualizata cu rata inflatiei.