In acest moment, in Romania nimeni nu stie cate firme de training exista, care este calitatea programelor oferite sau competentele trainerilor care sustin cursurile. Tot mai multe firme si-au redus bugetul pentru pregatirea angajatilor si tot mai multe persoane urmeaza cursuri doar pentru a obtine o diploma
A trecut deja o jumatate de an de la intrarea in vigoare a Ordonantei 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, fara sa se intample nimic din ceea ce se anticipa. De ce s-a grabit Executivul sa promoveze atunci un act normativ ale carui prevederi sunt incomplete, iar ceea ce s-a publicat nu se pune in aplicare? Greu de aflat acum, dupa schimbarea „garzii” de la Palatul Victoria. Peste evidenta unor aspecte sesizate cu diverse forme si ocazii in revista noastra nu putem trece, in speranta ca, tot criticand neregulile majore pe care le observam, macar nu contribuim la constructia unui nou sistem social gresit:

1. In septembrie anul trecut s-a emis o ordonanta care s-a nascut moarta. Pentru aplicarea ei, la 1 ianuarie 2001 ar fi trebuit sa fie adoptate norme metodologice. In sertarele Parlamentului, zace uitata deja o lege de modificare a acestui act normativ, evident facut in pripa si fara utilitate pentru beneficiarii sistemului de formare a adultilor. Agenda de lucru a deputatilor este ocupata, pentru mult timp de acum inainte, cu alte probleme importante. In curand vine vacanta de vara parlamentara… apoi cea de iarna si uite asa trece si mandatul asta.

2. S-au creat institutii si functii de conducere in care nimeni nu face nimic. De formarea adultilor raspund acum Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale (MMSS), Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) – Directia de educatie continua, Consiliul National de Formare Profesionala a Adultilor -, Agentia Nationala de Ocupare si Formare Profesionala (ANOFP). Toti asteapta sa se intample undeva, mai sus decat ei, ceva care sa puna in miscare uriasul angrenaj. Intre timp se bucura de salarii bune, pentru care semneaza doar condica si n-au nici o raspundere.

3. A luat fiinta o asociatie a trainerilor din Romania, ANTRA, care si-a propus misiuni ce s-au dovedit, pana in acest moment, extrem de dificile. Societatea romaneasca nu este pregatita pentru a promova activitati cu caracter voluntar. Sistemul de informare si de promovare a calitatii programelor de pregatire ramane in continuare un proiect minunat, dar imposibil de realizat. Oricum, asociatia este singura care a luat atitudine impotriva unor reglementari cuprinse in Ordonanta nr. 129/2000 si a inaintat la Parlament amendamente pentru modificarea acestora.

4. Furtul de cursuri a devenit o practica la ordinea zilei. Furnizorii de programe de training nu au la dispozitie nici o modalitate de protectie a conceptelor si nici a produselor pe care le realizeaza.

5. Calitatea programelor de instruire se deterioreaza in continuu. In acest moment, in Romania, sunt extrem de putini specialisti pregatiti cu adevarat pentru formarea adultilor. Numarul celor care stiu cum se face acest lucru si, cu atat mai mult, cum se vor evalua programele si persoanele care vor oferi astfel de servicii nu depaseste pe cel al degetelor de la doua maini.

6. Directorii sunt tot mai putin dispusi sa „cheltuiasca” bani pentru perfectionarea angajatilor. Dezvoltarea personalului nu mai este privita ca investitie nici macar de firmele cu nume prestigioase.

7. Numarul amatorilor de diplome este in continua crestere, iar institutiile care au pus mana pe o „parafa” se straduiesc sa furnizeze certificate lipsite de continut.
Micii devoratori de credite pentru instruire
In acest moment, in Romania
nimeni nu stie cate firme de training exista. Cand apare cate o finantare pentru programe de pregatire a resurselor umane, rasar, ca dupa ploaie ciupercile, cateva sute de solicitanti care pretind ca au ca obiect de activitate instruirea adultilor. O data banul luat, nimeni nu mai stie nimic despre micii devoratori de credite Phare sau ale Bancii Mondiale. Din cand in cand, afli intamplator, de la vreunul din participantii la programele livrate de acestia, ca nu s-au ales cu mare lucru. Nici cei care au platit cu bani grei cursurile nu sunt mai multumiti. Intre ce scrie in suportul de prezentare a programului si ce se intampla efectiv la „scoala” este, de cele mai multe ori, o distanta de la cer la pamant.
Drama este ca au inceput sa apara furnizori de sorginte internationala, dar care s-au dedat la… standardele autohtone de calitate, prin asociere cu parteneri romani.
AMOFP are conventii de colaborare cu zeci de firme de training ale caror servicii se spune ca sunt supravegheate permanent. In realitate, cursurile se bucura de interes pentru ca sunt ieftine – este criteriul de baza dupa care se face selectia dosarelor firmelor care solicita colaborarea pe programe finantate de la fondul de somaj – si de faptul ca actele de certificare a pregatirii sunt recunoscute oficial si se pot trece in carnetul de munca.
Nici reprezentantii inspectoratului scolar nu se dezic de la regula de aur a functionarului pregatit sa ia banul fara sa faca nimic. Participarea lor in comisiile de verificare a cunostintelor absolventilor pentru care MEC si MMSS elibereaza diplome se rezuma la cateva minute, atat cat sa faca act de prezenta pentru a justifica sutele de mii de lei primite pentru efortul suplimentar si raspunderea functiei importante pe care o detin.
„Piata este foarte fragmentata si probabil ca va fi asa multi ani – este de parere dl Cristian Gheorghe, directorul firmei Nexus Consulting. In acceptiunea romaneasca, training inseamna „cursuri formale de pregatire” ca un eveniment din viata firmei care se desfasoara de sine statator. Legatura bine definita cu rezultatele concrete obtinute in urma unui asemenea program lipseste in cele mai multe cazuri.
Prin urmare, pe piata noastra, exista intr-o proportie covarsitoare firme de livrare de prezentari sau de prelegeri si mai putin de dezvoltare a unor abilitati practice, specifice si aplicabile imediat in job. „Daca se iau ca punct de reper informatiile din The Workbook, numarul „companiilor de training” (care nu au decat o mana de angajati de fapt) ajunge la vreo douazeci si ceva. Dupa care criteriu au fost selectate acestea si nu altele nu se stie. La Registrul comertului figureaza cateva sute de societati comerciale care au ca obiect principal sau secundar de activitate instruirea adultilor.
Dl Constantin Turmac, de la firma Compass, estimeaza ca doar trei, maximum sase firme sunt reprezentative la nivel national si vreo zece isi desfasoara activitatea la nivel regional. „Pentru o piata relativ mica de training (fata de nevoile reale) – precizeaza interlocutorul nostru – exista un numar relativ mare de programe de training derulate de traineri straini – care vin in Romania strict pentru un program ce trebuie derulat la o anumita companie.” Programe de calitate, competitive la nivel international, ofera insa numai vreo doua sau trei firme de trainig romanesti.
Estimarea facuta de directorul de la TMI, dl Octavian Pantis, se bazeaza nu numai pe calitatea programelor, ci si pe pregatirea trainerilor din cadrul acestor firme. „Privit din exterior, domeniul de activitate pare foarte interesant, cu atat mai mult ca se considera ca nu ai nevoie de prea multa pregatire. Ai citit doua, trei carti pe tema asta, te poti face trainer.”
Traineri romani versus licente straine
Cam asa s-a intamplat sa devina traineri si consultati majoritatea directorilor si angajatilor din firmele de profil. Cei mai multi au invatat meseria din mers sau dupa ureche si, dupa cateva luni de practica pe pielea cursantilor, se considera specialisti, experti in domeniu, persoane cu greutate in managementul resurselor umane.
In companiile care isi justifica numele nu numai prin structura, activitate in sine si numar de angajati, formarea trainerilor si licentierea lor urmeaza o procedura care se reflecta in calitatea programelor si durabilitatea lor pe piata internationala de formare a adultilor. La TMI, procesul de selectie si formare a unui trainer dureaza luni de zile. Din sutele de candidati care se prezinta la selectie, doar foarte putini fac fata procesului de triere. Interviurile si testele practice, prezentarile facute sub stres sau alte modalitati de verificare a competentelor si personalitatii candidatilor duc la mentinerea unui numar scazut de potentiali angajati. r
Candidatii selectionati sunt cuprinsi intr-un program special de pregatire, care se desfasoara la centrul TMI din Danemarca. Acolo se face instruirea generala. Urmeaza apoi specializarea pentru un anumit domeniu. „La TMI exista licente pentru fiecare domeniu”, explica dl Pantis. In functie de nevoile de pe piata, de pregatirea fiecarei persoane, de planurile companiei, se aleg programele pentru care fiecare trainer va fi certificat. De abia dupa aceea incepe pregatirea teoretica si practica propriu-zisa. Persoanele incluse in aceste programe asista o perioada de timp la cursurile trainerilor certificati si dupa un anumit interval de timp se pot prezenta la examenele de licentiere. r
Numai aceste persoane au voie sa furnizeze training pentru clienti si numai in domeniile pentru care au fost certificati. La cursurile respective participa si un alt trainer ca observator, pentru a vedea ce mai trebuie imbunatatit ca forma sau sub aspectul continutului. Sistemul de cernere are sita destul de deasa, asa ca putini dintre cei admisi in programele de pregatire ies pe usa cu patalamaua de trainer TMI. In plus, de cel putin doua ori pe an, acestia sunt obligati sa participe la centrul din Danemarca la cursuri pentru actualizarea informatiilor si perfectionarea cunostintelor pe domeniile specifice de activitate.r
Toti reprezentantii firmelor de training care efectiv „traiesc” din aceasta activitate sunt de parere ca ar trebui sa se instituie criterii menite sa asigure calitatea serviciilor si sa inlature concurenta neloiala. „Valoarea unei firme de trainig este data numai de oamenii ei, de specialisti. Daca vrei sa o vinzi – explica presedintele Alexander Fuhrmann de la Amadeus Rom Consultants – nu vei obtine un pret bun decat daca are angajati traineri recunoscuti pe piata.” r
In ultima vreme, se constata tot mai frecvent plecarea trainerilor de la firme consacrate in domeniul pregatirii profesionale si al consultantei, ca sa nu mai vorbim de faptul ca angajati ai unor astfel de firme lucreaza si pe cont propriu sau isi vand serviciile si altor firme concurente. In aceste conditii, va fi destul de greu sa se instituie calitatea si etica profesionala. Daca ar fi sa ne luam, in procesul de certificare a trainerilor, si dupa standardele ocupationale, atunci modelul elaborat de COSA ar pune capac la toate. „Tiparele” ocupationale croite de angajatii acestei institutii (caci nu se poate numi specialist nici o persoana doar pentru ca ii place sa creada ca ar putea fi, fara o licentiere data de o autoritate recunoscuta in domeniul respectiv) au atat de multe lipsuri, incat este bine sa ramana doar exercitii pentru standardele care ar trebui sa se inceapa de acum inainte sa se creeze in Romania de catre expertii in materie. tr
r
„Calitatea programelor oferite este variata, dar adevaratul criteriu de evaluare il reprezinta clientii. Se stie ca la sfarsitul oricarui training se cere participantilor o evaluare la care, de obicei, se raspunde obiectiv. Unele companii obisnuiesc, prin departamentul de resurse umane, sa ceara participantilor o alta evaluare, la intoarcerea de la training. Acelasi r
lucru se intampla si in strainatate.”r
Florentina Soare, consultant PDIr
r
„Barierele de intrare pe piata ca firma furnizoare de training sunt joase, in opinia unora: iti trebuie un computer si o imprimanta. Elementul esential este insa pregatirea trainerilor, care se face in timp si cu investitii mari. Trainerii valorosi creeaza programe de pregatire care dau rezultate.”r
Cristian Gheorghe, Managing Director la Nexus Consulting Internationalr
r
„In ultimii doi ani am constatat ca sunt deficiente semnificative in calitatea programelor, insa, pentru moment, solicitantii, la fel ca si o buna parte dintre ofertanti, nu stiu cum sa puna problema. Ce si cum sa ceara. Dar nici nu ar putea convinge top managementul sa le finanteze participarea la un program prin care sa invete aspecte atat de… abstracte.”r
Constantin Turmac, trainer Compass Trainingr
r
„Sunt cateva firme bune de training, patru sau cinci, ceea ce pentru o piata de dimensiunea Romaniei nu-i rau. Problema este ca nu exista traineri de calitate, iar pe o piata mica, nu ai posibilitatea sa cresti, sa te dezvolti.”r
Alexander Fuhrmann, presedinte Amadeus Rom Consultingr
r
„Trainingul si consultanta sunt domenii mai dificil de masurat pe termen scurt. Daca o firma de training are 20 de tematici cu 30 de subcapitole, inseamna ca trebuie sa analizez cu mare atentie oferta. Daca are doua-patru tematici r
si specialisti pe fiecare domeniur
este un semn bun.”r
Octavian Pantis, Managing Director TMIr