Orizontul de timp al unei investiţii, un aspect important, chiar definitoriu, pentru randamentul plasamentului, descrie şi atitudinea investitorului faţă de piaţa de capital. În egală măsură, arată filosofia de investiţie. Scurt, mediu sau lung, orizontul de timp avut în vedere pentru un plasament conturează un mod de acţiune. Pe termen scurt, se fac speculaţii, pe termen mediu, se fac de fapt frânturi de plasamente pe termen lung. Cine joacă în piaţă cu bătaie lungă? Investitori de talia lui Warren Buffett şi cei instituţionali, de pildă fondurile de pensii. Acestea au angajamente pe termene mari datorită specificului. Însă toţi actorii sunt importanţi prin rolul lor: investitorii pe termen scurt dau lichiditate pieţei, pe când cei pe termen lung aduc stabilitate şi profunzime.
Din perspectiva randamentului, există argumente în favoarea investiţiilor pe termen lung. Primul: decizii mai puţine, deci un risc de eroare mai redus în procesul decizional. Al doilea: volatilitatea. În perioade cu volatilitate mare, e imposibil să te poziţionezi pe partea câştigătoare a pieţei. Într-o toamnă a turbulenţelor, e foarte riscant de luat poziţii pe termen scurt. Însă pentru cine crede în acţiuni şi în evoluţiile economice pe termen lung, plasamentele la bursă rămân atractive. E drept, România traversează în prezent o perioadă marcată de corecţii macroeconomice, însă rămâne o piaţă emergentă cu potenţial.
Un semnal este expunerea mare a investitorilor străini în sectorul imobiliar şi în cel bancar. Macrocorecţia autohtonă, declanşată pe plan global de criza pieţelor ipotecare din SUA, eliberează din presiunile acumulate în economie, pentru a se crea premisele unor creşteri mai sănătoase pe viitor. Deci, se acumulează potenţial pozitiv în pieţe, iar fluctuaţiile trebuie privite drept oportunităţi şi profitat de ele. Când optimismul atinge cote minime, e timpul pentru achiziţii.
