Proprietarul Mediafax, Adrian Sârbu, a fost astăzi trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, instigare la evaziune fiscală, instigare la delapidare și spălare de bani. Prejudiciul în dosar ar ajunge la 14 milioane de euro.
În același dosar au fost trimiși și Orlando Nicoară, fost director general al Mediafax, Cosmina Noaghea, fost director general la Publimedia, pentru evaziune fiscală, delapidare și spălare de bani, dar și societatea Mediafax Group, aflată în insolvență.
Urmărirea penală împotriva lui Adrian Sârbu a început anul trecut, când omul de afaceri a fost arestat preventiv la începutul lunii februarie 2015, sub acuzațiile de evaziune fiscală, spălare de bani și instigare la delapidare. La sfârșitul lunii mai, măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu arestul la domiciliu, iar ulterior acesta a fost eliberat și pus sub control judiciar.