Eugen Orlando Teodorovici este unul dintre puținii miniștri din Guvernul Dăncilă, care se bucură de aprecierea mediului de afaceri. Deși pe vremea când era doar senator venise cu multe propuneri interesante în zona finanțelor, odată ajuns la cârma portofoliului Finanțelor în noul executiv, lucrurile s-au mai schimbat. Rămâne însă cu introducerea declarației unice ca un proiect necesar și reușit.
Timp de 25 de ani, el a lucrat numai în instituții publice, fie în domeniul finanțelor, fie în cel al fondurilor europene.
Devine director al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României în anul 2009 și rămâne în funcție până în 2012, când Victor Ponta îl avansează în politica mare. Ajunge mai întâi consilier de stat în cadrul Aparatului Propriu de Lucru al primului-ministru, iar în decembrie 2012 este numit ministrul al fondurilor europene în Guvernul condus de Victor Ponta, iar apoi, în 2015 Ministrul Finanțelor Publice.
Joburile la stat i-au adus mulți bani, dar și datorii pe măsură. Acesta pare să fi ales investițiile în case și terenuri. S-a împrumutat la bănci aproximativ 800.000 euro și încasează din chirii 3.000 euro lunar.
Potrivit declaraţiei sale de avere, Eugen Teodorovici are patru terenuri intravilane: unul în Otopeni, de 1.035 mp, şi trei în Bucureşti, de 70 mp, 166 mp şi 178 mp. Deţine un apartament (64 mp) şi trei case de locuit (440 mp, 220 mp şi 70 mp), toate în Bucureşti.
Actualul ministru al Finanțelor areși trei asigurări de viaţă la ING, cu o valoarea cumulată de peste 32.274 lei. În portofoliul său se mai regăsesc și acțuni la Eximbank în valoare de 60.000 de lei, dar şi 20% din compania Smart & Fun, pachet evaluat la 200 de lei.
Teodorovici are și credite cu cume impresionante: două la BCR: unul refinanţat în 2015, de peste 364.000 euro, şi altul refinanţat în 2015, de 229.033 euro, un altul la Credit Europe de 152.000 de euro, plus încă100.000 de euro şi 75.000 de lei.
Pe lângă datorii, el încasează 3.000 de euro, pe lună, din chirii și ca senator a avut un salariu lunar de peste 8.000 de lei, bifând în declarația sa de avere 93.183 RON primiți de la Senat.