„Am decis cu premierul să avem o dezbatere mai amplă cu mediul asociativ, cu mediul patronal, sindicatele din agricultură şi industrie alimentară în care să detaliem acest Plan Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, care de fapt completează Planul Naţional Strategic 2021-2027, pentru că noi ne-am propus ca în acest plan de relansare să utilizăm sume care nu sunt neapărat destinate şi nu sunt în PNS.
Vrem ca banii din PNS să fie exclusiv pentru plăţile directe şi pentru fermieri şi cei din industria alimentară. Pentru investiţiile mari şi infrastructura care este necesară, şi aici mă refer atât la irigaţii, cât şi la infrastructura de desecare şi drenaj şi la infrastructura de prevenire a eroziunii solului, unde nu s-au făcut investiţii mari, consistente, în ultimii 30 de ani, ba, dimpotrivă, în multe locuri, acestea au fost distruse, iar banii de la buget alocaţi în ultima perioadă au fost puţini, de aceea am considerat că este o oportunitate ca în acest plan de creşterea rezilienţei să cuprindem cât mai multe obiective de investiţii care să impacteze şi agricultura.
Am avut discuţii cu premierul şi cu ministrul Fondurilor Europene, ca o sumă consistentă din Programul pentru creşterea rezilienţei să fie dedicată acestor programe de investiţii, şi probabil vor fi 6 – 6,5 miliarde de euro”, a precizat Adrian Oros.
Valoarea lucrărilor de investiţii
Șeful MADR a subliniat și care este valoarea lucrărilor de investiții în aceste amenajări.
„Am să punctez doar infrastructura de irigaţii. Aici sunt două componente de investiţii, reabilitarea a tot ceea ce înseamnă infrastructura de irigaţii aceea veche, şi cea principală şi cea secundară, care deserveşte 2,4 milioane hectare, iar valoarea lucrărilor se ridică la 3,4 miliarde de euro, apoi continuarea construirii Canalului magistral Siret-Bărăgan.
Legat de reabilitarea infrastructurii de desecare şi drenaj, avem aici studii şi proiecte care se referă la 443 de amenajări care ar deservi o suprafaţă de 2,8 milioane hectare, iar valoarea lucrărilor de investiţii în aceste amenajări este de 1,1 miliarde de euro”, a adăugat şeful MADR.
500 de milioane de euro pentru 220 de amenajări
„Şi aici am alocat suma de 500 de milioane de euro pentru 220 de amenajări de combatere a eroziunii solului, care deservesc o suprafaţă de 500.000 de hectare.
Necesarul şi în aceste domenii ar fi mult mult mai mare, dar pe o perioadă de termen mediu ne-am propus să prioritizăm aceste 220 de amenajări de combatere a eroziunii solului, care sunt cele mai avariate şi care constituie neapărat o intervenţie urgentă”, a adăugat ministrul Agriculturii.