Al-Qaida a ameninţat că îl va răzbuna pe liderul său Osama bin Laden, ucis în noaptea de duminică spre luni de un comando american în Pakistan, şi s-a angajat că va continua jihadul, a anunţat centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste.

Lumea islamică a luat foc odată cu uciderea lui Osama bin Laden, iar amenințările, protestele și manifestațiile s-au întețit cu fiecare zi care a trecut de la anunțul făcut de Casa Albă.

Aproximativ 300 islamişti au manifestat vineri la Cairo pentru a denunţa moartea liderului Al-Qaida Osama bin Laden, ucis duminică în cursul unei operaţiuni a forţelor speciale americane în Pakistan.

Ei purtau o pancartă pe care se afla protretul lui bin Laden cu inscripţia “Osama bin Laden este simbolul jihadului”.

Manifestanţii au scandat de asemenea sloganuri ca “Obama, teroristul nu este Osama” sau “ Obama, sângele lui Osama nu a curs în zadar”, referindu-se la preşedintele american Barack Obama.

Mii de Osama se vor naşte

Sute de persoane au participat vineri la o manifestaţie organizată de partidul islamist Jamiat-Ulema-e-Islam (JUI) în oraşul pakistanez Quetta, provincia Balucistan, în scopul de a-i aduce un “omagiu” lui Osama bin Laden, ucis duminică în Pakistan de un comando american, şi de a chema la jihad împotriva Washingtonului.

Un Osama a devenit martir, dar, începând de acum, mii de Osama se vor naşte pentru că el a creat o mişcare împotriva forţelor antimusulmane ce depăşeşte persoana sa”, a declarat fostul senator Hafiz Fazal Bareach.

Statele Unite ale Americii “mai întâi l-au ucis pe Osama, apoi i-au profanat trupul”, a mai spus Hafiz Fazal Bareach, care a jurat că “jihadul împotriva Americii şi a aliaţilor săi va continua”.

“Serviciile aduse musulmanilor de Osama vor fi pe veci sărbătorite”, a asigurat în faţa mulţimii un responsabil al JUI, Abdul Qadir Looni.

Osama bin Laden “a trezit conştiinţa musulmanilor în întreaga lume. Ne reunim astăzi pentru a-i aduce un omagiu”, a adăugat acesta.

Europenii se bucură și nu prea

Marea Britanie s-ar putea confrunta cu un atac terorist “în orice moment”, a avertizat miercuri seară Paul Stephenson, comisarul-şef al poliţiei metropolitane londoneze, cunoscută şi sub numele de Scotland Yard.

Stephenson a considerat că un atac terorist împotriva Marii Britanii este un eveniment “foarte probabil”, în condiţiile în care SUA tocmai l-au ucis pe liderul Al Qaida, Osama bin Laden.
“Terorismul nu reprezintă o descriere birocratică a unor evenimente, ci mai degrabă o ameninţare reală cu care ne confruntăm, ameninţare pe care trebuie să o evaluăm în mod obiectiv”, a subliniat Stephenson.

Marea majoritate a austriecilor (86%) s-au declarat uşuraţi la vestea uciderii liderului Al-Qaida, Osama bin Laden, pe care îl consideră “un lucru bun”, însă cei mai mulţi se aşteaptă la creşterea ameninţării teroriste asupra Occidentului, potrivit unui sondaj de opinie dat publicităţii vineri la Viena.

Pe de altă parte, 40% au exprimat mari îndoieli faţă de versiunea americanilor potrivit căreia Osama bin Laden ar fi locuit mai mulţi ani într-o vilă din Abbottabad şi ar fi fost omorât acolo. În timp ce 69% nu cred că 80 de militari de elită puternic înarmaţi nu ar fi putut să îl ia prizonier, fără să îl omoare, 94% consideră că înregistrarea video cu aruncarea în mare a lui bin Laden trebuie făcută publică. Opinia publică are dreptul la informare, cred austriecii.
Mişcarea teroristă va fi mai radicală

Este puţin probabil ca uciderea liderului Al-Qaida, Osama bin Laden, să aibă o influenţă favorabilă asupra situaţiei destul de tensionate legată de terorismul internaţional, afirmă experţi ruşi intervievaţi de cotidianul rus Utro.

“Lichidarea liderului unei organizaţii teroriste nu a avut niciodată drept rezultat anihilarea organizaţiei propriu-zise. De regulă, acest lucru constituia un punct de pornire pentru formarea mai multor organizaţii noi”, afirmă directorul general al Centrului pentru Informaţii Politice, Aleksei Muhin.

În opinia politologului, există “o foarte mare probabilitate” ca riscul terorist să crească în întreaga lume. “Anihilarea lui bin Laden de către serviciile speciale americane constituie un element al campaniei electorale a lui Barack Obama. La ce va duce din punct de vedere tehnic distrugerea liderului emblematic, care s-a transformat acum într-o legendă a uneia dintre cele mai vechi organizaţii teroriste? La apariţia mai multor noi organizaţii, care vor concura la statutul de lider şi, din acest motiv, vor fi mai violente”, afirmă Muhin.

De asemenea, expertul este de părere că, în timp, Al-Qaida va trece pe planul doi şi se va transforma mai mult într-o organizaţie ideologică, deoarece are acum un “martir” propriu, unul de rang înalt.

O părere asemănătoare are directorul Centrului pentru studii arabe şi islamice din cadrul Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse, Aleksandr Filonik. “Există motive să credem că, în viitorul apropiat, mişcarea teroristă va cunoaşte un puseu de radicalism”, subliniază specialistul.

În schimb, arabistul Iuri Zinin consideră că, în ultimul timp, Osama bin Laden îşi pierduse din influenţă, iar Al-Qaida nu mai era atât de activă ca înainte. “Sunt puţin probabile acţiuni de anvergură cu caracter de răzbunare. Astăzi, motivul principal de îngrijorare îl constituie Irakul, deoarece după intervenţia americană Irakul a devenit locul spre care s-au îndreptat foarte mulţi terorişti internaţionali, inclusiv din Al-Qaida. Armata irakiană se află într-o stare de expectativă, pentru a putea preîntâmpina posibile acţiuni”, explică Zinin. Potrivit expertului, îngrijorate de posibilitatea producerii unor atacuri teroriste sunt şi autorităţile din Pakistan şi Afganistan.

“Un sistem de terorism internaţional ca atare nu există: parţial, această denumire artificială a fost pusă în circulaţie de fostul preşedinte american George W.Bush”, aminteşte redactorul-şef al revistei “Rusia în politica globală”, Fiodor Lukianov. De aceea, în opinia sa, lupta împotriva “terorismului internaţional” este condamnată la eşec, pentru că trebuie luptat cu manifestaţii şi cauze concrete care duc la terorism.