OSDO: Violenţele înregistrează în regres înainte de punerea în aplicare a acordului pentru „dezescaladare” în Siria

Violenţele au înregistrat un regres sâmbătă în mai multe provincii din Siria, înainte de punerea în aplicare a unui acord încheiat între Rusia, Iran şi Turcia în vederea unui armistiţiu durabil, a anunţat organizaţia Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează AFP.

"Exceptând câteva lupte şi bombardamente care au avut loc în timpul nopţii şi în această dimineaţă în provinciile Hama, Damasc (centru) şi Alep (nord), violenţele au cunoscut un regres notabil în sectoarele vizate în acord", a declarat Rami Abdel Rahman, directorul OSDO, organizaţie cu sediul la Londra şi care dispune de o amplă reţea de informaţii în Siria. 



Memorandumul ce prevedea instituirea unor "zone de dezescaladare" în Siria, semnat joi între Moscova şi Teheran, susţinătorii regimului de la Damasc, şi Ankara, care îi susţine pe insurgenţi, ar urma să intre în aplicare sâmbătă la miezul nopţii (vineri, orele 21:00 GMT), potrivit ministrului-adjunct al apărării al Federaţiei Ruse, Aleksandr Fomin. 



Până la 4 iunie, cele trei ţări garante ale acordului trebuie să delimiteze "zonele de dezescaladare", repartizate pe sectoare formate din opt provincii siriene, pentru o perioadă de şase luni. 



Prin urmare, acordul va intra cu adevărat în vigoare abia la 4 iunie, atunci când aceste zone vor fi definite. 



Cu toate acestea, textul nu prevede în mod explicit dacă luptele trebuie să înceteze imediat şi nici regimul sirian sau rebelii nu au anunţat să îşi vor înceta ostilităţile. 



În aceste zone, forţele guvernamentale şi grupările armate ale opoziţiei vor trebui să înceteze să folosească orice tip de arme, inclusiv aviaţia. 



Documentul exclude "grupările teroriste" definite ca "Frontul al-Nusra" (fostul nume al actualului Jabhat Fateh al-Sham), gruparea Statul Islamic (SI) şi toate grupările, entităţile şi indivizii care le sunt afiliaţi. (Sursa: Agerpres)