16-783-5.jpgBanca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), pentru că a acordat BRD – Groupe Société Générale un credit de 200 de milioane de euro. Creditul urmează să fie utilizat pentru acordarea de credite întreprinderilor mici şi mijlocii şi persoanelor fizice, pe două componente. Din suma toală, 70 de milioane de euro sunt acordate direct, iar 130 de milioane de euro reprezintă un împrumut sindicalizat. BERD este cel mai mare investitor în România, cu sume angajate de peste 3,2 miliarde de euro în mai mult de 115 proiecte.

16-782-4.jpgMihai Răzvan Ungureanu, ministrul Afacerilor Externe, pentru că a primit premiul Academiei Române „Mihail Kogălniceanu“ în domeniul Ştiinţelor Istorice şi Arheologice pe anul 2004. Printre premianţii forului academic s-au mai aflat actorul Mircea Albulescu, căruia i-a fost decernat premiul Aristizza Romanescu pentru arta spectacolului, şi regele Mihai I, care a primit o medalie aniversară „140 de ani de la înfiinţarea Academiei Române“. Premiile au fost acordate pe un număr de 14 categorii, reprezentând secţiile din cadrul Academiei Române.

16-781-3.jpgAutomobile Bavaria, importator oficial al mărcii MAN şi Neoplan în România, pentru că a livrat 81 de autobuze MAN către Regia de Transport Braşov. Plata autobuzelor s-a realizat din fonduri structurale oferite de BERD municipalităţii Braşov. Valoarea autobuzelor se ridică la 13 milioane de euro. Acestea fac parte din ultima generaţie de mijloace de transport produse de compania germană MAN. În 2005, cifra de afaceri a grupului MAN, cu sediul în München, s-a ridicat la 7,4 miliarde de euro.

16-780-2.jpgTranselectrica şi TEIAS, companie turcă, pentru că au semnat un document de poziţie privind realizarea în comun a unui studiu de sistem privind construcţia unui cablu submarin între România şi Turcia pentru transportul energiei electrice. Cele două companii intenţionează să realizeze un cablu submarin de transport al electricităţii de 400 KV, care ne va permite să exportăm şi să importăm energie electrică din Turcia. Cablul va fi pus în funcţiune până în anul 2009.

16-779-1.jpgFlorian Bichir, editorialist la cotidianul Evenimentul Zilei, pentru că a lansat săptămâna trecută volumul „Reporter în tărâmul minunilor – 25 de popasuri mărturisitoare“. Cartea a fost lansată la Galeria de Artă şi Carte „Mircea Nedelcu“ şi reprezintă o selecţie a articolelor din sfera religioasă scrise de editorialist. Florian Bichir este licenţiat în filologie şi teologie ortodoxă. Are un master în comunicare şi este doctorand în teologie. Este unul dintre puţinii teologi care lucrează în presa laică, fiind un specialist al fenomenului religios.