ÎPS Patriarhul Teoctist, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române, pentru că a împlinit 92 de ani. Patriarhul s-a născut în satul Tocileni (Botoşani) şi a intrat în lumea monahală la 14 ani, ca frate la mănăstirea Vorona şi apoi la mănăstirea Neamţ. Între anii 1940 şi 1944, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti, devenind licenţiat în Teologie, specialitatea Liturgică, cu calificativul „Magna cum laudae“. În 1986, a fost patriarh
ÎPS Patriarhul Teoctist, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române, pentru că a împlinit 92 de ani. Patriarhul s-a născut în satul Tocileni (Botoşani) şi a intrat în lumea monahală la 14 ani, ca frate la mănăstirea Vorona şi apoi la mănăstirea Neamţ. Între anii 1940 şi 1944, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti, devenind licenţiat în Teologie, specialitatea Liturgică, cu calificativul „Magna cum laudae“. În 1986, a fost patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Prea Fericitul Teoctist deţine numeroase ordine bisericeşti. În 1999, a primit din partea statului român ordinul Steaua României în Grad de Mare Cruce.
Yorgos Ioannidis, pentru că a fost instalat în funcţia de director general al Romtelecom. El îl înlocuieşte pe James Hubley. Ioannidis a deţinut până în prezent funcţiile de director general al OTENET (din iunie 2000) şi de director executiv tehnic al OTE (din septembrie 2004). El şi-a început cariera în 1975, în cadrul OTE, unde a activat ca inginer de telecomunicaţii. În noua funcţie, Ioannidis se va concentra asupra convergenţei între serviciile Romtelecom şi Cosmote.
Banca Transilvania, pentru că a lansat primul card de tip Platinum din România, sub sigla Visa. Acest produs este destinat persoanelor cu venituri lunare de peste 3.500 de euro, care vor avea astfel acces la o linie de credit de până la 30.000 de euro. Deţinătorii acestor carduri vor primi alte două carduri, care asigură accesul în saloanele VIP din aeroporturi şi posibilitatea de a beneficia de tarife preferenţiale la cazare şi de discounturi la închirierea de autoturisme.
MiniMax Discount, companie de retail, pentru că a deschis la Hunedoara cel de-al cincilea magazin din reţeaua sa. Valoarea investiţiei se ridică la 750 de mii de euro. Magazinul are o suprafaţă de vânzare de 1.000 mp. Reţeaua mai are unităţi la Călăraşi, Slatina, Târgovişte şi Urziceni şi un depozit de 15.000 de metri pătraţi în Bucureşti. Compania doreşte să-şi extindă reţeaua la 100 de magazine, în oraşe cu peste 20.000 de locuitori. MiniMax Discount a estimat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro.
Tarom, pentru că s-a clasat anul trecut pe locul doi în topul companiilor aeriene din Europa privind punctualitatea plecărilor cu destinaţii europene, potrivit unui raport al Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA). Aproape 88% din zboruri au plecat conform programului, în condiţiile în care media europeană a fost, în 2006, de 79,4%. Cea mai punctuală companiei europeană în zona de plecări a fost Luxair (Luxembourg). Potrivit aceluiaşi raport, cele mai puţine bagaje au fost pierdute de Air Marla şi Turkish Airlines.