25-1486-cinci.jpgSelgros Cash&Carry, parte a concernului german OHG Fegro/ Selgros, pentru că a deschis la Suceava cel de-al 14 magazin din România. Valoarea investiţiei se ridică la 15 milioane de euro. Magazinul are o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi şi oferă 37.000 de articole. Procesul de extindere al companiei va continua în acest an cu încă două magazine, la Iaşi şi Galaţi, fiecare reprezentând o investiţie de 15 milioane de euro.

25-1487-patru.jpgMechel Târgovişte, combinat de oţeluri speciale, pentru că a investit 14 milioane de dolari pentru modernizarea unei instalaţii utilizate la producţia de ţagle, pentru reducerea costurilor procesului de producţie. Maşina de turnare continuă a ţaglelor are o capacitate instalată de 500 de mii de tone de ţagle/an. Mechel Târgovişte, fostul Combinat de Oţeluri Speciale, a trecut în proprietate privată în anul 2002, când a fost preluat de firma elveţiană Conares Trading, operatorul grupului metalurgic rus Mechel pentru activităţi din afara Elveţiei.

25-1488-trei.jpgScala din Milano, ansamblu muzical, pentru că a susţinut două concerte în cadrul programului Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007. Au fost prezentate publicului lucrări semnate de Gioachino Rossini, Nino Rota şi Leonard Bernstein. Scala din Milano su în componenţă muzicieni ai Orchestrei Operei şi ai Filarmonicii cunoscutului teatru liric şi a luat fiinţă la sfârşitul anilor ‘80 ca un dublu cvintet. Concertele susţinute la Sibiu au fost sponsorizate de Enel România, Unimpresa, ADV Communication şi Ambasada Italiei la Bucureşti.

25-1489-doi.jpgNora Iuga, scriitoare, pentru că în luna martie îi va apărea în traducere, la celebra editură germană Klett-Cotta din Stuttgart, o antologie selectivă din toate volumele sale de poezie. Antologia poartă numele unei cărţi de versuri a poetei, „Capricii periculoase“ (Gefahriche Launen). În luna mai a.c., Nora Iuga va primi Premiul Friedrich – Gundolf, o distincţie care se acordă celor care contribuie la răspândirea culturii germane în lume.

25-1490-unui.jpgGabriela Albescu, pentru că a fost desemnată preşedintele conducerii AIESEC  Internaţional , cea mai mare organizaţie de tineret din lume, ce reuneşte peste 20.000 de membri din 800 de centre universitare din 95 de ţări. Alegerea Gabrielei Albescu a fost făcută în cadrul Conferinţei Internaţionale a Preşedinţilor, desfăşurate la Cairo (Egipt). La vârsta de 24 de ani, Gabriela Albescu este primul român numit preşedinte al AIESEC International şi primul preşedinte femeie al acestei organizaţii din 1998.