Lotul olimpic de matematică al României, pentru că a câştigat locul al doilea la prima Olimpiadă Internaţională de Matematică pentru studenţi. În urma punctajului obţinut pe echipe, lotul României, format din 20 de studenţi, a fost premiat cu două medalii de aur şi patru de argint. Primul loc a fost ocupat lotul olimpic al Rusiei, cu patru medalii de aur şi o medalie de argint. Olimpiada a fost organizată în Cipru, de către Societatea de Matematică din Sud-Estul Europei.
Dacia, pentru că a derulat săptămâna trecută la Universitatea „Gheorghe Asachi“ din Iaşi a patra ediţie a programului „Dacia, companie europeană“. Programul prezintă modul de funcţionare a Dacia pe modelul companiilor internaţionale. Astfel, studenţii au avut posibilitatea să descopere meseriile care se regăsesc în aceste companii, dar şi oportunităţile profesionale pe care le reprezintă. „Dacia, companie europeană“ a fost lansat la Piteşti, în luna aprilie 2005 si a continuat în Bucureşti, Braşov, Cluj şi Craiova.
Millenium BCP, bancă portugheză, pentru că şi-a deschis prima sa filială în România. Aceasta are un capital social de 135,5 milioane de lei (40 milioane de euro) şi va funcţiona sub numele de Banca Millennium. Millennium BCP este cea mai mare bancă din Portugalia listată la bursă. Directorul general al băncii din România este Jose Joaquim Coelho Toscano, iar Dănuţ Sandu – fost vicepreşedinte la Citibank România – este director general adjunct. La sfârşitul anului trecut, Millennium BCP avea active în valoare de 79,25 miliarde de euro.
Radu Bogdan Boeru Şi Andreea Demeter, doi oameni de creaţie publicitară, pentru că au câştigat două pitch-uri on line ofertate pe site-ul OpenAd.net. Radu Bogdan Boeru este Art Director la ADDV EURO RSCG şi a câştigat un proiect de creaţie în valoare de 1.000 de dolari pentru un producător de detergenţi de vase lichizi care şi-a păstrat anonimatul. Andreea Demeter lucrează ca freelancer în India şi a câştigat un proiect de creaţie al operatorului de telefonie mobilă Iskratel din Slovenia, în valoare de 2.500 de dolari.
Charles Taylor, filosof canadian în vârstă de 75 de ani, pentru că a câştigat cel mai mare premiu Templeton, în valoare de 1,5 milioane de dolari. Premiul i-a fost acordat pentru ideile inovatoare aduse de acesta în filosofie. Charles Taylor susţine că problemele violenţei şi fanatismului nu pot fi rezolvate decât dacă sunt privite dintr-o dublă perspectivă, spirituală şi laică. Premiul se acordă de către Fundaţia John Templeton şi este cel mai substanţial premiu anual acordat unei persoane fizice.