IKEA, pentru că în prima zi de funcţionare a celui dintåi magazin deschis în Romånia a înregistrat vånzări de circa 350.000 de euro, conform declaraţiilor reprezentanţilor companiei. Magazinul IKEA din Romånia este operat în franciză de compania Moaro Trading SRL şi a fost inaugurat în urma unei investiţii de aproximativ 25 de milioane de euro.
Regizorul Lucian Pintilie, pentru că i-a fost acordat Premiul Gopo pentru Întreaga Operă, care, conform declaraţiilor organizatorilor, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Romånesc (APFR), „doreşte să celebreze cel mai important cineast romån din toate timpurile“. APFR ete organizatoarea Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Ceremonia Galei Premiilor Gopo a avut loc pe 26 martie, premiul înmånat lui Lucian Pintilie fiind prima distincţie pe care acesta o acceptă în Romånia.
Fundaţia PRAIS, pentru că, prin programul „Milioane de oameni, milioane de copaci“, a reunit peste 1.100 de voluntari din toată ţara care au plantat peste 30.000 de copaci. Companiile, organizaţiile, instituţiile care doresc să participe sunt invitate să se înscrie online. Rezultatul activităţilor de plantare trebuie înregistrat pe site, acesta generånd automat un clasament al celor mai activi participanţi. Pe 5 iunie, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, are loc ceremonia de premiere a primilor trei clasaţi în topul naţional. Cåştigătorul Premiului I va intra în posesia trofeului „Milioane de oameni, milioane de copaci“.
Power Marine Constanţa, pentru că a introdus, în premieră, Romånia în circuitul oficial al Class One World Powerboat Championship, o importantă competiţie de ambarcaţiuni de mare putere cu dublu motor şi 900 CP, care ating viteze de peste 250 km/h. Class One Romanian Grand Prix se va desfăşura între 31 august şi 2 septembrie pe suprafaţa Lacului Siutghiol din Mamaia.
Compania germană Haendler & Natermann, pentru că a preluat 60% din acţiunile producătorului de etichete de hårtie Novis, din Cluj-Napoca, cu opţiunea de a achiziţiona în viitor şi restul de 40%. Novis deţine circa 30% din piaţa etichetelor din Romånia, conform oficialilor companiei, citaţi de agenţia Mediafax, înregistrånd în 2006 vånzări de 5,5 milioane de euro. Printre clienţii firmei se numără subsidiarele locale ale producătorilor de bere SAB Miller, InBev şi Heineken. Haendler & Natermann este deţinută de producătorul de ambalaje Constantia.