LaborMed Pharma, companie farmaceutică românească, pentru că a inaugurat o fabrică de medicamente în Bucureşti. Investiţia de tip greenfield se ridică la 13 milioane de euro. Unitatea are o capacitate de 1,5 miliarde de doze de medicamente pe an şi va produce 80 de produse generice aflate în portofoliul LaborMed. Compania intenţionează să-şi crească exporturile, care au reprezentat anul trecut 2% din cifra de afaceri. Principalele pieţe la export sunt Rusia, Republica Moldova şi Belarus.
Majestatea Sa Regele Mihai, pentru că a primit Hanno R. Ellenbogen Citizenship Award din partea Prague Society. Majestatea Sa este cea de şasea personalitate care primeşte această distincţie ce recompensează contribuţia la cooperarea internaţională. În mod tradiţional, distincţia include şi un premiu de 10.000 de dolari, înmânat de către laureat unei tinere persoane la alegerea sa. Nominalizatul din acest an este Petrişor Ostafie (22 de ani), voluntar şi membru al echipei Fundaţiei Alături de Voi.
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), firmă de avocatură, pentru că a obţinut primul loc în clasamentul Chambers Europe în şapte din cele opt domenii de practică pe care publicaţia le evaluează în România. Chambers Europe, versiunea europeană a prestigiosului ghid internaţional al caselor de avocatură Chambers& Partners, a plasat NNDKP pe prima poziţie din ţară în următoarea domenii: drept bancar şi finanţări, concurenţă/politici antitrust, drept corporatist, litigii, proprietate intelectuală.
Agenţia de Dezvoltare Regională de Nord-Vest (ADRNV), pentru că a lansat primul Institut Regional pentru Educaţie, Cercetare şi Transfer Tehnologic după modelul propus de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso. Scopul noului institut este de a valorifica activităţile de cercetare şi inovare din mediul universitar în activităţile comerciale. Institutul clujean este finanţat atât din fonduri publice, cât şi din fonduri private.
Dinamo Bucureşti, pentru că a devenit campioana României la fotbal, cu patru runde înainte de finalul sezonului. Este cel de-al 18-lea titlu de campioană pentru echipa din Ştefan cel Mare. Mircea Rednic, antrenorul echipei, a reuşit să câştige cel de-al doilea titlu de campion din palmaresul său, după cel obţinut cu Rapid (2003). Ca jucător, Rednic a câştigat două titluri (1984 şi 1990). Formaţia bucureşteană va juca în turul trei preliminar al Champions League.