Teodor Ancuţa, preşedintele Bursei Monetar-Financiare şi de Mărfuri Sibiu, pentru că instituţia pe care o conduce aniversează zece ani de la lansarea, în premieră pentru România, a instrumentelor financiare derivate. Odată cu lansarea derivatelor financiare, au fost introduse pentru prima dată în mediul bursier românesc contractele futures. Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu are în perspectivă derularea unor proiecte de colaborare cu mari burse europene, pentru lansarea unei pieţe spot.
Lafarge Arcom Gips, companie parte a grupului francez Lafarge, pentru că a inaugurat o nouă linie de producţie la fabrica de gips-carton din Bucureşti, cu o investiţie de 17 milioane euro. Suma mai cuprinde deschiderea unei cariere de piatră în judeţul Prahova, precum şi modernizarea instalaţiei de calcinare, utilizată la fabricarea gips-cartonului. Compania a avut anul trecut o cifră de afaceri de 17 milioane de euro. Valoarea investiţiilor realizate până în prezent de Lafarge Arcom Gips se ridică la 35 de milioane de euro.
Hornbach România, retailer german de materiale pentru construcţii şi produse de grădinărit, pentru că a deschis la Bucureşti, primul său magazin din România, cu o investiţie de 25 de milioane de euro. A doua unitate va fi deschisă în 2008, investiţia fiind estimată la peste 20 de milioane de euro. Grupul Hornbach a mai achiziţionat, cu 20 de milioane de euro, terenuri în suprafaţă de peste 150.000 de metri pătraţi, precum şi fostul complex Prisma, unde va construi al treilea magazin.
Alpha Bank Şi Raiffeisen Bank, pentru că au încheiat un acord pentru prima finanţare sindicalizată de pe piaţa românească, pentru construirea ansamblului rezidenţial Ibiza Sol. Volumul finanţării se ridică la 40 de milioane de euro, costurile proiectului fiind estimate la 57 de milioane de euro. Băncile vor finanţa în proporţii egale construcţia ansamblului. Investitorul este Ibiza Group România, cu capital spaniol. Proiectul va cuprinde 14 blocuri cu un număr de 304 apartamente.
Brailact, producător de lactate, pentru că a finalizat un program de investiţii în valoare de peste 6,5 milioane de euro. Programul de investiţii s-a derulat în doi ani. În prima etapă s-au investit trei milioane de euro pentru liniile de producţie. Ulterior, s-au alocat fonduri de peste 2,5 milioane de euro pentru echipamente de procesare şi ambalare a laptelui. Încă un milion de euro a fost investit pentru construirea unui centru de distribuţie şi a sediului din Bucureşti.