Oracle România, pentru implementarea la nivel naţional a programului Think.com, o platformă colaborativă destinată procesului de învăţare pentru elevi. Oracle acordă training pentru cei 1.600 de profesori care vor preda la clasă cu ajutorul Think.com. Pe platforma Think.com, elevii construiesc şi pagini web pe care le folosesc pentru a lucra temele şi pot lua legătura cu alţi elevi sau profesori înscrişi în program, din toată lumea. Think.com are aproximativ 6.000 de şcoli m
Oracle România, pentru implementarea la nivel naţional a programului Think.com, o platformă colaborativă destinată procesului de învăţare pentru elevi. Oracle acordă training pentru cei 1.600 de profesori care vor preda la clasă cu ajutorul Think.com. Pe platforma Think.com, elevii construiesc şi pagini web pe care le folosesc pentru a lucra temele şi pot lua legătura cu alţi elevi sau profesori înscrişi în program, din toată lumea. Think.com are aproximativ 6.000 de şcoli membre din 26 de ţări şi este utilizat de aproximativ 275.000 de elevi.
Robert Bosch, producător german de componente auto, tehnică industrială şi electrocasnice, pentru că a investit 96.000 de euro într-un laborator de echipamente termomecanice, inaugurat în incinta Facultăţii de Mecanică din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti. În noul laborator vor fi pregătiţi anual aproximativ 350 de cursanţi din rândul companiilor partenere Bosch, precum şi studenţii facultăţii.
Institutul Cultural Român din New York, pentru că organizează, între 29 noiembrie şi 2 decembrie, a doua ediţie a Romanian Film Festival. Aceasta este una dintre cele mai ample manifestări dedicate filmului românesc, fiind prezentate nu mai puţin de 27 de filme (inclusiv o serie de scurt-metraje ale unor tineri cineaşti). La festival vor fi proiectate titluri de referinţă, precum „Războiul de Independenţă“ (primul film artistic românesc, din 1912), dar şi cele laureate în acest an la Cannes.
Google, pentru că lansează şi în România „Programul pentru Parteneri Google Căutare de Cărţi“, o aplicaţie gratuită destinată cititorilor şi publisherilor români. Aplicaţia îi ajută pe editori şi scriitori să îşi promoveze lucrările şi să extindă vizibilitatea şi vandabilitatea cărţilor. Serviciul le permite utilizatorilor să caute prin paginile relevante, precum şi să navigheze pe website-ul editorului sau al unei librării online. Programul are peste 10.000 de edituri partenere din întreaga lume.
Revista Unica, prima publicaţie glossy pentru femei 100% românească, pentru că a împlinit zece ani de existenţă. Publicaţia a fost lansată în 1997, în cadrul Galei Oskar Capital. Momentul aniversar este marcat de Unica printr-o ediţie specială, însoţită de o trusă de accesorii de make-up. Într-un număr record de pagini – 260 – revista face o retrospectivă lifestyle a ultimului deceniu şi oferă un pictorial cu vedete care au apărut de-a lungul anilor pe coperta Unica.