Vodafone Romånia şi Asociaţia React, pentru iniţiativa „O şansă pentru viaţă“, cel mai amplu program naţional de donare de sånge. Acesta se desfăşoară în 15 oraşe din ţară. Prima campanie de recoltare a avut loc între 12 şi 16 mai şi a înregistrat peste 3.000 de donator, iar a doua a avut loc în perioada 20-24 octombrie. Vodafone este sponsorul unic al acestui program şi susţine această iniţiativă atåt financiar, cåt şi prin campanii periodice de recoltare de sånge în råndul angajaţilor săi.
Asociaţia Ovidiu Rom, pentru că a organizat cea de-a patra ediţie a Balului de Caritate de Halloween, destinat strångerii de fonduri pentru derularea iniţiativei naţionale „Fiecare Copil în Şcoală“, care are la råndul său ca scop eradicarea abandonului şcolar provocat de sărăcie. După estimările organizatorilor, suma strånsă la această ediţie a balului s-a ridicat la peste 410.000 de euro, dintre care sub 10% sunt cheltuieli de organizare, restul fiind alocaţi programului „Fiecare Copil în Şcoală“ pentru anul viitor.
Coca-Cola Romånia, pentru că a finalizat proiectul „Fiecare Picătură Contează“, care urmăreşte asigurarea accesului indivizilor la apa potabilă. În cadrul acestui proiect, derulat în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), organizatorii au acordat autorităţilor locale din judeţul Suceava asistenţă pentru elaborarea de proiecte de finanţare din partea UE. Investiţia a fost de 125.000 de dolari (100.000 ai Coca-Cola şi 25.000 ai PNUD). Comuna Dorna Candrenilor a obţinut 2,5 milioane de euro de la UE.
Petrom, Asociaţia MaiMultVerde, Realitatea TV şi Romsilva, pentru că au derulat între 28 şi 30 octombrie o acţiune de împădurire a 15 hectare aflate pe raza a trei localităţi din judeţele Suceava, Neamţ şi Bacău. Alături de voluntarii organizatorilor participă şi circa 1.000 de plantatori, prin intermediul consiliilor judeţene şi al consiliilor locale.
Terapia Ranbaxy şi Fundaţia Comunitară Cluj, pentru că organizează a doua ediţie a programului „Grădina Verde de la Grădi“, în cadrul căruia grădiniţele de stat şi cele private din municipiul Cluj-Napoca pot obţine finanţări de pånă la 5.500 de lei pentru proiecte de amenajare a unui spaţiu verde – grădină interioară, terasă sau acoperiş verde. La prima ediţie a programului au fost finanţate zece grădiniţe – în care sunt peste 1.400 de copii – cu suma totală de 50.000 de lei.