Asociaţia Kogayon, pentru că a câştigat Marele Premiu la ediţia din acest an a Galei Societăţii Civile, distincţie obţinută pentru campania „Stop vânătorii în parcurile naţionale“. Campania, derulată fără sprijinul niciunui sponsor important, a reuşit schimbarea unui proiect legislativ – Legea vânătorii, ajunsă practic în faza votului final din Parlament – prin care se permitea vânătoarea în ariile protejate. Asociaţia a reuşit să atragă sprijinul altor 80 de ONG şi a peste 12.000 de persoane, care au susţinut amendamentele la legea vânătorii. Asociaţia a mai câştigat alte două premii I, la secţiunile Protecţia mediului şi Buget/Eficienţă.
Radisson SAS, hotel din Capitală, pentru că a fost desemnat „Proiectul Hotelier al anului 2008“ în sud-estul Europei, la gala Southeastern European Real Estate Awards, organizată de portalul de informaţii şi analize imobiliare EuropaProperty. Criteriile luate în considerare de către juriul format din 27 de specialişti în domeniu au fost succesul comercial, contribuţia la satisfacerea nevoilor pieţei, amplasarea, arhitectura, designul, calitatea materialelor folosite şi durabilitatea clădirii. Hotelul Radisson SAS a fost premiat alături de alte 12 companii cu rezultate de excepţie şi proiecte de succes din domeniul imobiliar din sud-estul Europei.
BitDefender, pentru că soluţia BitDefender Security for Mail Servers a primit certificarea Gold la primul test comparativ al unor produse software de filtrare a mesajelor spam (mesaje electronice comerciale nesolicitate de utilizator) desfăşurat live de publicaţia independentă Virus Bulletin. Soluţia antispam produsă de compania românească a fost testată alături de alte cinci produse concurente. BitDefender Security for Mail Servers a înregistrat o rată de detecţie a mesajelor spam de 84,2%, în timp ce ponderea răspunsurilor fals-pozitive (mesajele incorect identificate ca spam) a fost de numai 1,49%.