PETROM
Pentru că va investi peste 400.000 de euro în construirea unui parc în Constanţa, cel de-al şaselea din programul „Parcurile viitorului“. Proiectul va fi realizat în parteneriat cu Primăria Constanţa, iar lucrările vor fi finalizate în luna octombrie. Primăria Constanţa a pus la dispoziţie terenul, a facilitat obţinerea avizelor şi autorizaţiilor şi s-a angajat să nu schimbe destinaţia terenului pe o perioadă de cel puţin cinci ani, timp în care va fi responsabilă de buna funcţionare a parcului. În plus, instituţia participă cu o investiţie de 180.000 de euro, ce vor fi folosite în principal pentru lucrările de infrastructură.
FUNDAŢIA SOROS ŞI HFHR
Pentru lansarea proiectului de dezvoltare comunitară „O casă, un viitor!“, destinat comunităţilor de romi din judeţele Prahova şi Neamţ. Astfel, 48 de familii din Bălţeşti (Prahova) şi Vânători (Neamţ) îşi vor construi casele alături de echipe de voluntari. „Până la sfârşitul anului, la Bălţeşti vor fi realizate cinci case, dintr-un total de 24. Costul unei case este de circa 15.000 de dolari, iar beneficiarii contribuie cu o sumă cuprinsă între 50 şi 100 de lei lunar, timp de 20 de ani“, a spus Mihai Grigorean, manager de proiect, Habitat for Humanity România (HFHR).
FORUMUL DONATORILOR DIN ROMÂNIA
Pentru organizarea celei de-a 8-a ediţii a concursului „Cele mai bune rapoarte anuale“, ce are drept scop promovarea transparenţei şi responsabilităţii sociale, dar şi informarea publicului larg. Până acum, competiţia se adresa doar organizaţiilor neguvernamentale, însă din 2009 a fost introdusă o nouă categorie, premiul pentru cel mai bun raport de CSR, care vizează atât firmele mari, cât şi IMM-urile care dezvoltă programe de responsabilitate socială. Ediţia este organizată sub patronajul ambasadorului Regatului Norvegiei la Bucureşti, Oystein Hovdkinn.