Materna, pentru că a susţinut, în calitate de partener principal, concursul InfoEducaţie 2009, organizat la Gălăciuc, judeţul Vrancea, de Inspectoratul Şcolar Judeţean, cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI). Contribuţia firmei germane de soluţii IT Materna, face parte din strategia locală şi regională a companiei de susţinere a mediului educaţional şi de a investi în pregătirea specialiştilor IT români. Compania intenţionează să se implice într-o serie de mai multe proiecte educaţionale şi de formare continuă la nivel local şi regional, în perioada 2009-2010.
AFI Palace Cotroceni, pentru că va crea peste 5.000 de noi locuri de muncă permanente, începând cu anul acesta. Majoritatea locurilor de muncă vor fi furnizate de către retailerii prezenţi în AFI Palace Cotroceni, în timp ce activităţile de administrare a mall-ului – întreţinere, securitate, curăţenie – vor furniza peste 500 de locuri de muncă. În ceea ce priveşte Real Hypermarket, deschis 24 de ore din 24, acesta va avea disponibile 300 de locuri de muncă. „Sunt bucuros că putem să oferim oportunităţi foarte bune de angajare într-o perioadă economică dificilă“, a declarat Israel Visel, Manager al Romania Malls Division & AFI Palace Cotroceni Mega Mall.
Boehringer Ingelheim, pentru plantarea a 100 de arbori în Parcul Tineretului din Capitală. „Facem un exerciţiu de responsabilitate socială plantând pomi, aşa cum o veche vorbă românească spune că omul e om dacă în viaţa lui a plantat un copac, dacă a construit o casă sau dacă a crescut un copil“, au afirmat reprezentanţii companiei. Boehringer Ingelheim este una dintre companiile farmaceutice de top, cu 143 de filiale în 47 de ţări şi 37.500 de angajaţi. În portofoliul companiei se regăsesc mărcile Dulcolax, Mucosolvan, Buscopan, Finalgon sau Mucoangin.