Florin Şerban, pentru că filmul regizat de el, „Eu când vreau să fluier, fluier“ a fost distins cu două premii importante în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin: Marele Premiu al Juriului – Ursul de Argint şi Premiul Alfred Bauer oferit pentru „o operă cinematografică inovatoare“. Alături de Florin Şerban, pe scenă au urcat actorii Ada Condeescu şi George Piştereanu. Premiile le-au fost înmânate de actriţa Renée Zellweger. Pelicula a fost produsă de Strada Film, compania de producţie condusă de Cătălin şi Daniel Mitulescu, şi a avut un buget de circa 900.000 de euro.
Metro Group, pentru că donează 125 de tone de ajutoare victimelor cutremurului din Haiti, împreună cu diviziile sale de vânzări Metro Cash & Carry, Real, Media Markt /Saturn şi Galeria Kaufhof, în cadrul uneia dintre cele mai ample campanii de ajutorare din istoria sa, valoarea totală a încărcăturii fiind de un milion de euro. Lista produselor cuprinde circa 200 corturi, 8.000 prelate de plastic, 4.000 de sape şi scule, circa 15.000 seturi de tacâmuri, articole de igienă personală, precum şi peste 5.000 de mingi de fotbal pentru copiii traumatizaţi din Haiti. În plus, lanţul de magazine a mai donat 4.000 vase de gătit, 3.000 pături şi rechizite şcolare, precum ghiozdane, caiete şi stilouri.
Sparkassen Immobilien AG şi EMCT România, pentru inaugurarea centrului comercial Sun Plaza, a cărui investiţie se ridică la 200 de milioane de euro din partea investitorului Sparkassen Immobilien AG, plus 80 de milioane de euro din partea retailerilor pentru amenajările interioare. Conform declaraţiilor reprezentanţilor EMCT România, dezvoltatorul Sun Plaza, mallul are o suprafaţă construită de 210.000 metri pătraţi, din care 80.000 reprezintă suprafaţa închiriabilă. Peste 96% din suprafaţă este deja contractată de retaileri, urmând ca în circa o lună de zile mallul să fie pus în totalitatea sa la dispoziţia publicului.