Cezar Ursan şi Adrian Brudaru, pentru că au câştigat marele premiu la secţiunea „Antreprenoriat şi Competenţe Digitale“ în cadrul concursului „Go digital“ – parte integrantă a campaniei „eSkills Week 2010“, cu proiectul „Încărcătorul ecologic de telefon mobil“. Proiectul reprezintă ideea unei afaceri pe care vor s-o demareze în viitorul apropiat, urmărind să ofere utilizatorilor o metodă ecologică de încărcare a telefonului mobil: un dispozitiv ce transformă, prin ataşarea la pantof, energia mecanică în energie electrică, suficientă pentru a încărca o baterie de 3,7 V, folosită la majoritatea telefoanelor mobile. Costul de producţie estimativ al încărcătorului ecologic ar fi, în România, de circa 10 dolari.
Universitatea „Politehnica“, pentru că a inaugurat în România Air Navigation, primul centru de formare în servicii de navigaţie aeriană din Europa de Est, care urmăreşte pregătirea specialiştilor în inginerie aerospaţială la nivel regional. În cadrul Convenţiei Air Navigation 2010, la Facultatea de Inginerie Aerospaţială, Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti s-a lansat şi primul laborator de management al traficului aerian (Air Traffic Management) din România. În plus, proiectul reprezintă şi noua specializare din cadrul Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, introdusă în 2009 şi predată integral în limba engelză.
Ascendis, pentru că a fost desemnată compania de training a anului 2009 în cadrul galei „Learning & Development Awards 2010“, organizată de Business-Edu. Cu o echipă de traineri şi facilitatori formată din 35 de specialişti, cu 1.400 de zile de training, consultanţă şi teambuilding facilitate în 2009 şi cu un portofoliu permanent de peste 150 de clienţi, Ascendis şi-a menţinut şi în 2009 poziţia de lider al pieţei de profil. Furnizorul de servicii profesionale estimează o creştere de circa 10% a cifrei de afaceri în 2010. Bugetul de investiţii se ridică la circa 20% din afacerile companiei.