208-51141-oskar3.jpgBanca Naţională a României, pentru că a împlinit 130 de ani de la înfiinţare, eveniment pe care îl va sărbători pe parcursul întregului an, prin organizarea unor dezbateri şi seminarii pe toate temele importante care privesc economia României. Banca Naţională a fost înfiinţată în anul 1880, ca societate anonimă, cu un capital românesc de 30 milioane lei, din care o treime aparţinea statului şi două treimi acţionarilor privaţi (cu precădere familiei Brătianu). Banca avea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Operaţiunile propriuzise au început la 1 decembrie 1880.

208-51142-oskar2.jpgREAL Hypermarket, pentru că a deschis în partea de est a capitalei (zona Pallady-Policolor) cel mai mare hipermarket din România, în urma unei investiţii de 22,8 milioane de euro. Noul hipermarket se întinde pe o suprafaţă construită de 14.000 de metri pătraţi, dintre care 9.713 sunt destinaţi spaţiului de vânzare. Lanţul de hipermarketuri, parte a grupului Metro Cash&Carry, a intrat pe piaţa de retail din Bucureşti în octombrie 2007. Valoarea totală a investiţiilor efectuate în Bucureşti se ridică la circa 100 de milioane de euro, fiind astfel create circa 1.850 de locuri de muncă.

208-51143-oskar1.jpgCristina Frangulea, pentru că a fost selectată să participe la etapa finală a Programului de Instruire şi Schimb de Experienţă între Manageri UE-China. În cadrul programului au fost selectaţi 56 de manageri din 22 de state membre UE pentru a deveni experţi în China. Această a cincea serie a programului ce se desfăşoară pe parcursul a zece luni va oferi cursuri de limbă aprofundate şi experienţă practică în China. Cristina Frangulea a prezentat juriului sino-european  un plan de afaceri pentru furnizarea de servicii de consultanţă pentru IMM-urile din România şi Europa care sunt deja prezente sau doresc să intre pe piaţa chineză. Pe lângă suportarea costurilor şederii în Chi­na, UE asigură costul cursurilor şi acordă participanţilor o bursă lunară de 1.000 euro.