OSKAR

E.ON, grup german de utilităţi, pentru că va investi apro­­­­­­ximativ 200 milioane de euro în construcţia a trei parcuri eoliene în judeţul Vaslui. Cu o putere instalată cumulată de peste 110 MW, cele trei parcuri ar putea asigura alimentarea cu energie a peste 110.000 de gospodării. Investiţiile vor fi realizate de compania E.ON Regenerabile Ro­mânia, înfiinţată cu acest scop. Turbinele eoliene vor fi instalate în localităţile Fălciu-Berezeni, Ro

E.ON, grup german de utilităţi, pentru că va investi apro­­­­­­ximativ 200 milioane de euro în construcţia a trei parcuri eoliene în judeţul Vaslui. Cu o putere instalată cumulată de peste 110 MW, cele trei parcuri ar putea asigura alimentarea cu energie a peste 110.000 de gospodării. Investiţiile vor fi realizate de compania E.ON Regenerabile Ro­mânia, înfiinţată cu acest scop. Turbinele eoliene vor fi instalate în localităţile Fălciu-Berezeni, Roşieşti şi Vetrişoara, toate în judeţul Vaslui. E.ON este prezent în România din 2005 şi activează în zona distribuţiei şi furnizării de gaze naturale şi energie electrică.

Intercapital Invest, casă de brokeraj, pentru că a reuşit, săptămâna trecută, o listare foarte rapidă a titlurilor fondului închis de investiţii iFond Financial România, pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Oferta publică iniţială pentru iFond Financial a avut loc în perioada ­­22 iulie – 11 august şi a atras peste 8 milioane lei de la aproximativ 350 de investitori. Prin iFond Financial, Intercapital a adus pentru prima dată la BVB posibilitatea investiţiei indirecte în acţiunile Fondului Proprietatea, în condiţiile în care jumătate din activele fondului sunt plasate în titluri FP.

Remco România, companie de construcţii industriale, pentru că câştigat un contract de patru milioane de euro în Gabon, pentru un complex de prelucrare a lemnului. Cu o suprafaţă de 22.000 mp, proiectul e localizat în Owendo, oraş din apropierea capitalei Libreville, şi este al doilea derulat de Remco în afara României. Primul contract extern a vizat livrarea unui proiect similar, de 20.000 mp, în Bulgaria, în 2006-2007, cu o valoare de şase mil. euro. La sfârşitul acestei luni, vor pleca primele materiale spre Gabon, iar proiectul va fi definitivat până în iunie 2011. Remco România, filială a companiei olandeze Remco Ruimtebouw din grupul Janssen de Jong, are un portofoliu de peste 100 de proiecte, însumând 500.000 mp.