performante din sectorul bancar, din lumea afacerilor si cel mai important angajament fata de societate, cuantificat ca investitie majora, sunt premiate, in cadrul unei ceremonii care marcheaza si 11 ani de aparitie a revistei Capital. Modul in care sunt atribuite premiile a devenit si el o traditie: la mijlocul lunii decembrie, un juriu format din cinci persoane va decide cine dintre cei nominalizati va fi castigator. Categoriile sunt si ele, probabil, cunoscute deja publicului romanesc: pentru performante deosebite in sectorul bancar, se acorda premiul Banca Anului, Omul de Afaceri al anului merge catre antreprenorul care s-a detasat de restul mediului de afaceri, iar Investitia Anului este echivalentul unui premiu pentru incredere in economia romaneasca. Juriul este alcatuit din patru persoane reprezentative pentru mediul economic din Romania, al cincilea membru fiind redactorul sef al revistei Capital. Motivul pentru care am optat pentru aceasta varianta este acela ca, astfel, castigatorii primesc nu numai recunoasterea presei, ci si a mediului de afaceri. Am acordat, in cei noua ani, zeci de statuete, pe care le-am regasit, apoi, pe birourile, in vitrinele si pe afisele publicitare ale castigatorilor. Oskar Capital este un simbol valoros, pe care antreprenorii si sefii companiilor sunt mandri sa il expuna, iar revista Capital este mandra ca poate recunoaste si sprijini performanta. Va invitam sa descoperiti, in randurile de mai jos, cine sunt cei patru membri ai juriului, care, impreuna cu redactorul sef al revistei, vor decide „premiantii” acestui an.
Cosmin Alexandru
Cosmin Alexandru, 34 de ani, director general al GfK Romania – Institut de Cercetare de Piata, din 1996. In urma cu 11 ani, Cosmin Alexandru a intrat in afaceri: a fost fondator al companiei Research Team Romania, firma de cercetare care a fost preluata dupa patru ani de catre grupul german GfK, una dintre primele cinci organizatii mondiale din domeniul cercetarii de marketing. In Romania, GfK a reusit sa atinga o cifra de afaceri de 1,6 milioane de euro in 2002, ceea ce, pentru o companie de cercetare, reprezinta o performanta de invidiat. Industria in care lucreaza i-a creat lui Cosmin Alexandru posibilitatea de a cunoaste in amanunt populatia Romaniei, cu comportamentul sau si obiceiurile proprii, dar si mediul de afaceri. Aceasta experienta ii permite sa spuna ca adesea „am senzatia ca bucatile de informatii despre diferitele segmente ale populatiei nu se potrivesc, parca nu ar fi vorba de aceeasi tara”. Felul in care populatia din Romania consuma, traieste si viseaza este influentat de aceasta realitate in care „legaturile intre categoriile sociale lipsesc, fiecare parand a trai intr-o lume separata, cu propriile valori si ierarhii”. Experienta de cercetator i-a dat dorinta de a schimba ceva si, in consecinta, a devenit lider al unui partid care s-a nascut din aceasta dorinta: Uniunea pentru Reconstructia Romaniei. Filozofia sa este ca, daca toti oamenii tineri si de succes stau pe marginea stadionului politic, atunci schimbarea nu va avea loc.Despre mediul de afaceri crede ca este viciat, pentru ca averile s-au castigat prea usor, viteza sacrificand credibilitatea.
Ana Maria Mihaescu
Ana Maria Mihaescu este seful misiunii in Romania a International Finance Corporation, membra a Grupului Bancii Mondiale, care are ca scop finantarea sectorului privat. Lucreaza pentru aceasta institutie internationala din 1997, iar din 1990 a lucrat in sectorul bancar, fie ca director, vice-presedinte sau presedinte interimar la Eximbank, fie ca ofiter de proiect la Banca Mondiala, sau director adjunct la Banca Romana pentru Dezvoltare. In Romania, IFC a participat la demararea sau consolidarea unor afaceri private (Mobil Rom – acum Orange – Bilstein Compa, Garanta, Krupp Compa, ICME, Kronospan) sau la procesul de privatizare a unor companii de stat, asa cum este cazul Banc Post. De asemenea, a fost partener al Guvernului in restructurarea utilitatilor publice. Experienta acumulata de-a lungul anilor petrecuti in industria financiara ii da Anei Maria Mihaescu o buna cunoastere a mediului de afaceri si posibilitatea de a anticipa ca „sectorul financiar are inca un potential ridicat de crestere”, alaturi de industrii in care Romania are un avantaj competitiv, asa cum sunt industria lemnului, cea de software, sticlaria, componentele si piesele de schimb, sau industriile legate de dezvoltarea infrastructurii sau a utilitatilor. Chiar daca multi sunt de parere ca vom asista la o consolidare a afacerilor in perioada ce va urma, seful IFC in Romania considera ca „ritmul de dezvoltare va prevala asupra celui de consolidare, proportional cu dezvoltarea mediului de afaceri”.
Matei Paun
Matei Paun este director pentru servicii de consultanta financiara la Deloitte&Touche Romania. Este un liberal convins, cu un spirit antreprenorial accentuat, ceea ce i-a dat posibilitatea sa se simta in elementul lui de oricare parte a baricadei: ca intreprinzator privat si ca angajat al unor companii internationale. Matei Paun este ceea ce am putea numi un „cetatean international” – a trait in America, a petrecut opt ani la Bruxelles, a invatat in Statele Unite, Germania si Austria, a lucrat pe piata din Rusia, dar s-a stabilit in Romania. Crede cu tarie in sectorul de companii mici si mijlocii din Romania, care, dupa parerea lui, „trece neobservat, pentru ca nu este compus din entitati foarte mari si foarte vizibile, desi este coloana vertebrala pentru productivitate si forta de munca”. In 1997, cand Bursa incepea sa functioneze si reprezenta o perspectiva interesanta, Matei Paun s-a ocupat de infiintarea biroului de la Bucuresti a unui fond de investitii american, care, in primele sase luni, a investit 50 de milioane de dolari, reprezentand aproximativ un sfert din piata bursiera. Crede ca experienta acumulata in timpul in care a lucrat pentru unul dintre primele fonduri care au investit in Rusia i-a fost de mare folos atunci cand s-a intors in Romania.
Florin Pogonaru
Florin Pogonaru, 50 de ani, este presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, incepand cu anul 2000, si coordonatorul grupului Central European Financial Services pentru Romania. Anul trecut, ca membru al juriului pentru Oskar, credea ca „economia privata se indreapta spre normalitate. Oamenii de afaceri au inceput prin a colectiona active, pentru ca acum sa gandeasca in termeni de cash flow si centre de profit”. Realitatea i-a dat dreptate, pentru ca din ce in ce mai multi antreprenori romani accepta sa angajeze echipe de manageri profesionisti si incep sa desparta antreprenoriatul de conducerea afacerilor. Desi mediul de afaceri din Romania castiga destul de putine batalii cu administratia, o mare parte dintre victoriile de pana acum se datoreaza incapatanarii cu care Florin Pogonaru promoveaza interesele companiilor private. A participat, in calitate de consultant, la unele dintre cele mai importante privatizari din Romania si, in calitate de om de afaceri, detine participatii in companii private importante. A fost „nasul” unora dintre cele mai importante fonduri de investitii constituite pentru Romania (Fondul Roman Post Privatizare, Fondul Roman de Investitii) si este implicat intr-o multitudine de proiecte regionale, in calitate de consultant.