OTE, cea mai mare companie de telecomunicaţii din Grecia şi proprietarul Romtelecom, a anunţat, vineri, vânzarea participaţiei minoritare pe care o deţine la Telecom Serbia, pentru 380 milioane de euro, scrie Agerpres.
OTE, subsidiară a grupului german Deutsche Telekom, a raportat că va primi dividende pentru 2011 în valore de 17 milioane de euro, de la Telecom Serbia.
"Un acord privind achiziţionarea acţiunilor a fost semnat astăzi la sediul central din Atena, între OTE şi Telecom Serbia, pentru vânzarea întregii participaţii de 20% deţinută de OTE la compania sârbă", se arată într-o declaraţie a operatorului elen de telecomunicaţii.
Preşedintele şi directorul general al OTE, Michael Tsamaz, a declarat că vânzarea va avea un impact pozitiv asupra fluxului de numerar al companiei şi face parte din strategia OTE de reducere a datoriei. Deutsche Telekom deţine 40% din OTE, în timp ce statul elen deţine doar o participaţie redusă în operatorul elen de telecomunicaţii.