Într-o discuție purtată la sediul companiei turce din Sakaria, oficialii Otokar au explicat unui grup de jurnaliști români cum au reușit să propună cea mai bună ofertă din cadrul licitației pentru București și cum se va desfășura contractul în eventualitatea semnării acestuia. Conform lui Sarp Alagol, director vânzări internaționale al Otokar, compania „va livra primele autobuze în a cincea lună de după semnarea definitivă a contractului. Vor ajunge atunci la București 20 de autobuze de 10,7 metri, zece de 12 metri și alte zece, articulate, de 18 metri. Până atunci, unitatea service (n.n. – despre care au fost lansate acuze având la bază dimensiunile reduse și lipsa unor certificări) va fi la standardele necesare. În 18 luni vor ajunge la București toate autobuzele contractate”.

 

Același oficial a explicat că Otokar nu putea avea un service dedicat la București „atâta timp cât nu eram convinși că livrăm vehiculele. În plus, ne dorim ca acesta să fie, la fel ca la Istanbul, amplasat într-un punct-cheie, aprope de aeroport și de zona pe care o vor deservi autobuzele. Tocmai de aceea, partenerul nostru, Happy Garage, se află în apropierea aeroportului. Nu scrie nicăieri în caietul de sarcini unde trebuie să fie unitatea service și nici cât de mare trebuie să fie. Unii au încercat să speculeze pe această temă, însă noi am respectat caietul de sarcini”.

Tot pentru a lămuri discuțiile din presă și spațiul public legate de asigurarea serviciilor post-vânzare pentru cele 400 de autobuze Sarp Alagol a ținut să declare că „în majoritatea cazurilor, operatorii realizează singuri reparațiile necesare. În cazul Bucureștiului, ca și al Istanbulului sau Izmirului, noi ne ocupăm de service pe o perioadă de patru ani cu extindere la încă patru ani. Mai exact, în primii patru ani acoperim inclusiv consumabilele precum anvelope sau uleiuri, iar în următorii patru executăm toate operațiunile necesare, dar consumabilele sunt contra cost. Garanția va începe odată cu livrarea ultimului autobuz, așa că va fi de fapt de aproape zece ani. Și aceasta este varianta cea mai bună, dovedită la Istanbul, unde, chiar dacă lucrăm în spațiul IETT-ului (n.n. – Autoritatea Municipală de Transport din Istanbul), ne reparăm singuri autobuzele”.

 

Departe de a fi un producător cu renume în lumea achizițiilor de autobuze din Europa, Otokar este cel mai vechi și cel mai mare producător de astfel de vehicule din Turcia. Compania are 2.270 de angajați și a livrat circa o treime dintre autobuzele care circulă în Istanbul. Cele mai mari livrări internaționale au fost făcute, până în prezent, către Malta, însă acordarea contractului pentru livrarea a 400 de autobuze la București va transforma capitala României în cel mai mare client European al companiei turce. În afara Bucureștiului și orașelor din Turcia am livrat peste 400 de autobuze doar în Malta. Dar volume mai mici am livrat în aproape toate marile orașe europene. Avem multe autobuze livrate în Spania, Italia, Serbia, Polonia sau Germania”, a detaliat directorul de vânzări internaționale al Otokar, Sarp Alagol. Totodată, Denis Troublanc, director de marketing al diviziei Otokar Europe, a explicat că „nu am livrat mai multe autobuze în vestul Europei pentru că acolo înlocuirea parcului auto se face mult mai des și treptat. Nu au existat licitații mai mari care să ne permită să livrăm mai multe autobuze. Licitațiile cu 400 de autobuze sau mai multe sunt extrem de puține. Prin urmare, Bucureștiul va fi cel mai mare client al Otokar din Europa tocmai din acest motiv. Desigur, asta dacă scoatem din calcul orașe din Turcia precum Istanbul sau Izmir”.

 

Mai multe detalii despre modul în care Otokar va gestiona eventualul contract cu Primăria Municipiului București veți putea afla în următoarea ediție a revistei Capital care va apărea luni, 23 aprilie

Citește și:

Mercedes a contestat licitația prin care Firea vrea să cumpere autobuze de la turci

Miliardarii turci care vor livra Bucureștiului 400 de autobuze