”În toamnă vom lansa licitaţia pentru construirea metroului Gara de Nord – Aeroport Otopeni, iar din iarnă încep lucrările. În 2013, vom avea lucrări pe patru tronsoane de metrou, Drumul Taberei – Eroilor, Universitate – Pantelimon, Parc Bazilescu – Lac Străuleşti şi Gara de Nord – Otopeni ”, a declarat Gheorghe Udrişte. Acesta a precizat că Metrorex a obţinut deja zece milioane de franci elveţieni de la Guvernul Elveţiei pentru studiul de fezabilitate pe tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul, care va face legătura cu sudul Capitalei.

De asemenea, acesta a subliniat că există posibilitatea ca aceste lucrări să fie co-finanţate din fonduri europene începând din 2014.

”Există posibilitatea ca partea de co-finanţare ce trebuie dată de statul român pentru aceste proiecte să fie asigurată din fonduri europene aferente programului de finanţare 2014 – 2020, cealaltă parte fiind asigurată prin împrumuturi de la diverse instituţii financiare internaţionale”, a explicat reprezentantul Metrorex.

Magistrala care va face legătura între Bucureşti şi Aeroportul Otopeni este estimată la 1,5 miliarde de euro.

Lungimea estimată a traseului este de 14 kilometri, iar numărul de staţii propus ajunge la 12. Durata contractului pentru realizarea lucrărilor la structura de rezistenţă este preconizată la 60 de luni. Finanţarea investiţiei urmează să fie asigurată din credit extern (garantat de stat) şi alocaţie de la bugetul de stat.

Pentru finanţarea proiectului privind realizarea ‘Legăturii reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni’ a fost semnat, la 10 martie 2010, un acord de împrumut, în valoare de 41.870 milioane de yeni, între România şi Agenţia Internaţională de Cooperare a Japoniei (JICA), aprobat ulterior prin Legea nr. 228/10.12.2010.

Tronsonul de metrou Drumul Taberei – Eroilor, ce va face parte din Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon, va costa aproximativ 919 milioane lei. Noul tronson va deservi 200.000 de locuitori.

La trei ani de la definitivarea studiului de fezabilitate şi a aprobării indicatorilor tehnico-economici prin HG nr. 1419/14.11.2008, licitaţia pentru execuţia Magistralei 5 de metrou a fost câştigată de Asocierea Astaldi S.p.A. – FCC Construccion S.A, S.C. Delta ACM 93 SRL şi S.C. AB Construct SRL.

Noua magistrală va avea o lungime de 6,22 km şi va cuprinde nouă staţii: Râul Doamnei, Brâncuşi, Romancierilor, Parc Drumul Taberei 34, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor.

Din aceeaşi Magistrală face parte şi tronsonul tronsonul Universitate – Pantelimon, iar Metrorex a asigurat finanţarea tot de la BEI, după lungi negocieri cu instituţia financiară. BEI a acordat un credit de 465 milioane de euro pentru tronsonul Universitate – Pantelimon şi de 395 milioane euro pentru tronsonul Eroilor – Drumul Taberei.

În ceea ce priveşte tronsonul Parc Bazilescu – Lac Străuleşti, valoarea contractului este de 714,731 milioane lei, exclusiv TVA, finanţarea urmând a fi asigurată prin alocaţii de la bugetul de stat.

Durata asumată prin contract pentru execuţia şi finalizarea lucrărilor este de 30 luni.

Lucrările care fac obiectul contractului cuprind atât realizarea elementelor de structură, respectiv construcţii tunele, galerii, staţii, depou de metrou, terminal multimodal, Park & Ride, cât şi instalaţiile aferente în vederea punerii în funcţiune cu călători a noului tronson.

Contractul atribuit înglobează totalitatea lucrărilor necesare pentru extinderea reţelei de metrou, respectiv a Racordului 2 al Magistralei 4, cu două noi staţii – ‘Laminorului’ şi ‘Lac Străuleşti’.

În prezent, lungimea reţelei de metrou din Municipiul Bucureşti ajunge la 68,6 km cale dublă şi un număr de 51 staţii de metrou.