OTP Bank România își extinde rețeaua teritorială și inaugurează un nou concept de sucursală în București, în zona Pipera, care va răspunde personalizat nevoilor clienților.
OTP Bank anunță deschiderea unui nou concept de sucursală în București, conform obiectivului de creștere accelerată a băncii. Situată în Pipera, o zonă activă din punct de vedere al business-urilor dezvoltate în acel cadru, unitatea își propune să răspundă personalizat nevoilor clienților.
„Chiar dacă, în ultimii ani, un procent însemnat de sucursale din Europa s-a închis și continuă să se închidă, noi credem că este încă foarte important mixul online, digital cu prezența fizică, reflectată în interacțiunea directă dintre angajații noștri și clienți. Totodată, extinderea rețelei de sucursale face parte din strategia pe care o avem în perioada imediat următoare. Anul acesta, deschiderea de sucursale nu se va opri aici”, a declarat Gyula Fatér, CEO OTP Bank România.
Noua sucursală din Pipera este dotată cu două echipamente multifuncționale ATM, dintre care unul este disponibil non-stop. Aceste bancomate înlocuiesc casieriile clasice și le asigură clienților posibilitatea de a realiza, în condiții de siguranță, operațiuni multiple, precum: depuneri și retrageri de numerar, interogare sold, obținerea unui mini extras de cont sau schimbarea codului PIN. Clienții beneficiază de consultanță privind accesul instant la serviciile și produsele oferite de dispozitivele mobile și platformele digitale ale OTP Bank. În plus, aceștia au acces la un spațiu destinat întâlnirilor de afaceri, echipa sucursalei fiind aproape de ei cu sfaturi și soluții.
„Pentru OTP Bank, acest proiect este un pilot prin care testăm două concepte principale. Primul se referă la sucursala de tip cashless, adică fără casierii, cu regim exclusiv electronic, iar al doilea are în vedere rolul consilierului care are misiunea de a le oferi clienților asistență și încredere în mediul digital. În funcție de rezultatele acestui pilot, ne vom adapta cât mai eficient sucursalele la necesitățile clienților”, a mai adăugat Gyula Fatér.