OTP Bank urmează să propună, în perioada următoare, clienţilor cu credite în franci, o ofertă de discount la sold şi la marjă, a declarat Alin Iacob, presedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF).
"În după amiaza zilei de 7 iulie am avut o întâlnire cu conducerea OTP Bank, care ne-a declarat că, pe lângă faptul că a luat demersul nostru foarte în serios, vom fi consultaţi în legătură cu o ofertă care urmează să fie făcută publică în perioada următoare către clienţii băncii. Cel mai probabil această ofertă va fi lansată până la începutul toamnei şi se va baza pe un discount la sold şi pe un discount de marjă, oarecum similar cu ceea ce Banca Transilvania a propus clienţilor Volksbank. Nu ştim dacă vor fi niveluri apropiate de discount sau doar reţeta e aceeaşi, dar procentele vor fi probabil diferite. Noi salutăm deschiderea şi intenţiile declarate ale conducerii băncii, dar rămânem la un optimism rezervat până la materializarea acestei oferte. Ne-am fript până acum de prea multe ori cu ciorbă ca să nu suflăm şi în iaurt", a spus Alin Iacob, în cadrul unei conferinţe.
Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) şi Grupul Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC) au anunţat joi finalizarea procesului de negociere de grup derulat în numele a peste 1.500 de clienţi cu credite în CHF şi cele şapte bănci comerciale care au acordat cele mai multe credite în CHF, respectiv Bancpost, Banca Romanească, Credit Europe Bank, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, Volksbank.
Aceştia au spus că băncile, cu puţine excepţii, s-au dovedit inflexibile, şi nu au venit în întâmpinarea clienţilor cu soluţii pe termen lung – fie din cele avansate de echipa de negociere, fie proprii. De asemenea, aceştia au precizat că propunerile lor, avansate în cadrul discuţiilor şi bazate pe calcule şi simulări concrete, nu au fost acceptate de instituţiile financiare.
Alin Iacob a menţionat că demersul asociaţiei nu se va opri, ci va încerca să convingă decidenţii politici din Guvern şi Parlament să adopte o lege a conversiei creditelor din valută în lei.
SURSA: Agerpres