Otrava din pahar pe care mulți români o consumă zilnic! NU mai bea asta sub nicio formă

cumparaturi shopping magazine supermarket alimentele de baza

SURSA FOTO: Dreamstime

Dorința ne a ne menține cât mai sănătoși ne face să schimbăm, la un moment dat, anumite lucruri din rutina zilnică, pe care le considerăm nocive pentru mintea și corpul nostru. Unii renunță la fumat, alții la obiceiurile sedentare sau la dieta bogată în carbohidrați.

Există însă un lucru pe care îl considerăm „mai sănătos” și la care, chiar dacă renunțăm acum, ar putea să nu țină departe o maladie extrem de perfidă, potrivit Bestlifeonline.

Definită de Organizația Mondială a Sănătății ca un „sindrom în care există o deteriorare a funcției cognitive dincolo de consecințele obișnuite ale îmbătrânirii biologice”, demența afectează peste 5,8 milioane de oameni din Statele Unite.

Unul din trei bătrâni moare din cauza maladiei Alzheimer sau a altei forme de demență.

Există însă lucruri pe care le putem face pentru a diminua riscul de demență. Este vorba, printre altele, și de reducerea consumului unor băuturi considerate ”sănătoase”, care nu au nicio legătură cu sănătatea minții și a corpului.

Consumul zilnic de băuturi carbogazoase poate duce la demență

O serie de studii au arătat că un consum de băuturi îndulcite cu zahăr, precum sucurile carbogazoase, poate duce la creșterea în greutate și contribuie la alte probleme de sănătate, cum ar fi hipertensiunea arterială și diabetul. Această realitate i-a făcut pe mulți să treacă de la băuturile carbogazoase pline de zahăr la alternativa aparent ”mai sănătoasă”: sucurile dietetice sau „zero zahăr” sau altă denumire atrăgătoare.

Există însă motive suficiente pentru ca inclusiv aceste variante să fie eliminate din alimentație. Astfel, un studiu din 2017, publicat într-o revistă de specialitate, a constatat că băuturile ”dietetice” duc la un risc mai mare de demență.

Studiul a ținut evidența a 1.484 de persoane cu vârsta peste 60 de ani, pentru o perioadă de 10 ani, și a constatat că cei care au băut sucuri dietetice în fiecare zi (comparativ cu mai puțin de o dată pe săptămână) au șanse de trei ori mai mari de a dezvolta această boala.

Risc mai mare de accident vascular cerebral

Băuturile dietetice sunt asociate și cu un risc mai mare de accident vascular cerebral.

Cercetătorii au urmărit 2.888 de persoane în vârstă de 45 de ani și peste, pentru aceeași perioadă de zece ani. Ei au descoperit că cei care au băut cel puțin o băutură dietetică pe zi au de trei ori mai multe șanse „de a suferi un accident vascular cerebral ischemic, cauzat de blocarea vaselor de sânge”.

Un alt studiu din 2017, publicat în revista ”Alzheimer’s & Dementia”, a constatat că un consum mai mare de băuturi dulci în general a fost asociat cu un volum mai mic al creierului.

Rezultatele sunt doar o ipoteză

Doctorul Matthew Pase, neurolog la Școala de Medicină a Universității din Boston și autorul principal al studiului, a subliniat că cercetarea nu a arătat o cauzalitate, ci doar o corelație. „Un studiu observațional ca acesta nu poate dovedi că un consum de băuturi îndulcite artificial este legat de accidente vasculare cerebrale sau demență, dar identifică o tendință care va trebui explorată în alte studii”, a spus Pase.

Concluzia lui, deși doar o ipoteză, rămâne aceea că băuturile ”dietetice” nu sunt deloc alternativa sănătoasă care ni se sugerează că ar fi.