În dieta noastră am ajuns să consumă zilnic din ce în ce mai multe E-uri și asta pentru că, de cele mai multe ori, nu suntem atenți la conținutul alimentelor. Specialiștii ne avertizează că acești aditivi pot duce la boli digestive sau chiar cancer. Potrivit acestora, orice produs care conține mai mult de 3 E-uri trebuie eliminat.
În dieta noastră am ajuns să consumă zilnic din ce în ce mai multe E-uri și asta pentru că, de cele mai multe ori, nu suntem atenți la conținutul alimentelor. Medicii nutriționiști spun că, pe termen lung, acești aditivi pot duce la boli digestive sau chiar cancer.
„Dacă discutăm despre un consum constant de alimente cu cel puțin 3 E-uri, atunci în mod cert, pe termen lung, vom putea să experimentăm patologii cronice digestive, metabolice, dacă nu chiar boală oncologică”, a spus medicul nutriționist Florin Bălănică, la Antena 3.
Pentru a evita E-urile, conservanții și aromele din mâncare, ar trebui să eliminăm complet din meniul zilnic produsele procesate, să gătim mai mult în casă și să ne orientăm mai mult către producătorii tradiționali sau către produsele bio.
Orice produs care conține mai mult de 3 E-uri trebuie eliminat
„Soluția este în a avea câțiva producători în care să avem încredere și eventual chiar să testăm noi produsul pe care îl cumpărăm. Dacă evităm produsele procesate, evităm cea mai mare parte a E-urilor. Orice produs care conține mai mult de 3 E-uri sau orice altă substanță pe care nu o cunoaștem, ar trebui tăiat de pe lista de cumpărături.”, a spus medicul.
Ce sunt, de fapt, E-urile?
E-urile sunt aditivii alimentari care se adaugă în produsele pe care le găsim pe rafturile magazinelor pentru a le prelungi termenul de valabilitate sau ca potențatori de culoare și gust. Rolul aditivilor este de a face produsele din comerț să fie mai atractive pentru ca afacerile producătorilor să fie cât mai profitabile, dar specialiștii în nutriție spun de mult timp că aditivii nu ar trebui să facă parte din alimentația noastră pentru că sunt dăunători pentru organism.
Litera „E” folosită să reprezinte aditivii alimentari simbolizează faptul că aceste substanţe au fost testate minimum şase ani în spaţiul Uniunii Europene.
Sursă foto: pixabay