Ideea de a menţine proprietatea statului în domeniul media este un moft cauzat şi de un blocaj mental.

Măsurătorile de audienţă ale posturilor de televiziune au reliefat în luna iulie un fapt aproape comic: televiziunea lui Dan Diaconescu a avut o medie zilnică de audienţă mai bună decåt postul public de televiziune. Trecem peste faptul că TVR a fost depăşită la audienţă şi de o televiziune de nişă, cum e RealitateaTV. Postul care primeşte bani şi din abonamente, şi din publicitate, dar şi de la bugetul statului, postul care are vreo 2-3.000 de salariaţi nu reuşeşte să ocupe decåt locul şase în clasamentul audienţelor. Puţine sunt locurile în care banul public este cheltuit cu o eficienţă mai mică decåt la TVR. Cum s-ar justifica o astfel de audienţă obţinută cu nişte cheltueli imense? Ar fi vorba de nişte minunate emisiuni educative care îi determină pe tineri să renunţe la droguri şi pe cei beţivi să nu-şi mai bată nevestele? Ei, aş! Nici vorbă de aşa ceva. Şi cei din TVR aleargă după audienţă prin metode oarecum similare cu cele ale posturilor comerciale. Doar că nu reuşesc să o obţină. E vorba de un management defectuos? Cu siguranţă. Atunci cånd prăvălia nu merge, primul vinovat e cel care o conduce. Şi dacă nu merge, iar OTV a devenit mai urmărit decåt TVR, este îngrijorat proprietarul, adică statul? Nici vorbă. Aşa cum statul nu era îngrijorat nici cånd celelalte companii pe care le avea în proprietate, moştenite de pe vremea comunismului, deveniseră adevărate găuri negre; intrau bani cu sacul şi nu mai ieşea nimic. Această situaţie se menţinea pånă la privatizare.

Întrebarea mea este: de ce avem nevoie de un post public de televiziune? Ce-i trebuie statului o televiziune? Ce mesaje are de transmis Guvernul, Parlamentul sau Preşedinţia şi nu se poate face acest lucru prin posturile private? Ideea de a menţine proprietatea statului în domeniul media este un moft cauzat şi de un blocaj mental: cum, statul să nu mai deţină o televiziune? Aşa era şi pe vremea cånd a început privatizarea: fie că erau producători de cuie, ouă sau televizoare, toţi se considerau strategici şi, în consecinţă, n-ar trebui privatizaţi, să nu cadă în måna te miri cui. S-au privatizat şi economia merge înainte, bine, mersi.

Aşa este şi cu televiziunea. De ce are nevoie statul de o agenţie de ştiri, despre care aproape că nu-şi mai aminteşte nimeni şi nici nu mai ştie cum se numeşte? De ce are nevoie statul de un post de radio? Argumentul că şi alte ţări au aşa ceva nu stă în picioare. Acesta nu poate fi un argument. În America, cea mai avansată democraţie, guvernul funcţionează bine şi fără televiziune şi fără post de radio public. Sigur, nu-mi fac iluzia că o astfel de idee ar putea avea aderenţă. E mult mai uşor să lăsăm să fie tocate sute sau mii de miliarde de lei vechi pentru a menţine nişte structuri media ineficiente şi depăşite clar de concurenţă. De ce permitem? Aşa, pentru că şi alţii au…