România a exportat 8.715 tone de ouă în primele nouă luni din 2017, în creştere cu 29% faţă de de perioada similară din 2016, iar încasările au urcat cu 53% până la 9,555 milioane de euro, conform datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Pe de altă parte, deşi importurile de ouă din ţările intra şi extracomunitare au fost uşor mai mici în perioada ianuarie – septembrie 2017, respectiv 7.808 tone, sumele cheltuite au depăşit 14,48 milioane de euro.
Potrivit datelor Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), un român mănâncă, în medie, 240 – 250 de ouă anual, ceea ce reprezintă un consum de 20 până la 22 de ouă într-o lună obişnuită, însă în luna în care se sărbătoreşte Paştele consumul pe locuitor „sare” la circa 30 de ouă.
Începând din toamna anului trecut, preţul ouălor la raft a crescut de aproape trei ori, deşi la poarta fermei producătorii au anunţat o majorare cu numai 24%, situaţia fiind determinată de „criza fipronilului” din luna august, care a distorsionat piaţa în unele state membre ale Uniunii Europene.
În acest context, Consiliul Concurenţei a demarat o analiză, la sesizarea Ministerului Agriculturii, pentru a determina cauzele scumpirii accelerate a alimentelor, inclusiv a ouălor, unul dintre posibilele motive în opinia şefului CC, fiind creşterea deficitului bugetar, care duce la majorarea importurilor şi pune presiune pe inflaţie.
Producţia anuală de ouă din sistemul industrial se ridică, în medie, la circa 1,36 de miliarde de bucăţi.
AGERPRES