Agricola Bacău lansează, în această lună, ouăle proaspete marcate cu cifra 1, provenind de la «găini fericite». Investiţia de aproximativ 100 mii euro, la Avicola Lumina – Constanţa, companie a grupului Agricola, s-a finalizat cu amenajarea unei hale de găini ouătoare după sistemul free range care permite găinilor să iasă libere afară, în timpul zilei, fiecare pasăre beneficiind, potrivit reglementărilor europene în vigoare, de 4 metri pătraţi spaţiu exterior.
„Suntem consecvenţi în alegerea noastră de a adopta o strategie de diferenţiere şi nu una de preţ. Producem în acest moment ouă marcate cu cifra 1, provenind de la găini crescute în libertate, dar continuăm să producem şi ouă proaspete, marcate cu cifra 3, obţinute de la găini crescute în baterii îmbunătăţite, conform standardelor Uniunii Europene. Ne-am propus ca, în curând, să producem și ouă marcate cu cifra 2, de la găini crescute la sol”, a declarat Grigore Horoi, președintele Agricola Bacău
Ouăle Agricola provenind de la găini fericite, marcate cu cifra 1, vor fi prezente, începând cu aceată lună, în mai multe lanțuri ale retailului modern, precum și în magazinele Agricola Bacău.
Prețul la raft al acestora este de circa 0,8 lei/ bucată. Ca formulă de ambalare, ouăle Agricola marcate cu cifra 1 sunt prezentate în caserole din carton presat de culoare verde, personalizate, de 6, 10 și 15 bucăți.
În hala amenajată special la Avicola Lumina trăiesc 7.000 de găini ouătoare, într-un spațiu specific, standardizat. Astfel, 2/3 din spațiul interior este destinat odihnei și furajării. Tot aici este amplasat un spațiu destinat cuibăritului şi ouatului, prevăzut cu două planuri înclinate care se ridică automat la ora 18.00, evacuând găinile din cuibar, dar și ouăle – cu ajutorul unei benzi transportoare.
„Deocamdată «educăm» găinile pas cu pas, la învățăm să fie «fericite». Practic, acestea trebuie obişnuite să cuibărească în locul special amenajat (…)nu e uşor şi trebuie multă răbdare. În acest moment putem produce circa 168 mii ouă cu cifra 1 pe lună, respectiv 2 milioane bucăţi pe an”, a declarat Vasile Bunduc, directorul Avicola Lumina, Constanța.
În prima jumătate a lui 2012, Avicola Lumina Constanța a comercializat aproape 31 milioane ouă, cu 33 % mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut (când producția a fost redusă și ca urmare a derulării procesului de modernizare a celor 6 hale amenajate cu baterii îmbunătăţite, destinate obținerii ouălor marcate cu cifra 3).
De asemenea, cifra de afaceri în primul semestru al acestui an este de aproximativ 17,1 milioane lei (aprox. 3,7 mil. euro), cu aproape 70% mai mare decât cea corespunzătoare perioadei similare a anului trecut.
Agricola Bacău deține circa 5% din cota de piață a ouălor proaspete comercializate în România.