Ordonanţa privind contractele de credite pentru consumatori ar putea fi finalizată miercuri, iar săptămâna viitoare ar putea intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, Viorel Ştefan.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului au primit luni o scrisoare de la preşedintele Traian Băsescu, în care se solicită urgentarea adoptării acestei legi, deoarece ea reprezintă o condiţionalitate, însă problema nu este finalizarea dezbaterilor, ci adoptarea actului normativ în sensul neaplicării prevederilor acestuia la stocul de credite şi neîmputernicirea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor de a ridica autorizaţiile de credite la bănci.
În opinia lui Viorel Ştefan, mesajul preşedintelui Traian Băsescu este unul ‘într-o limbă păsărească, ce vrea să ascundă un lucru pe care nu ştie cum să şi-l asume’: şi anume eliminarea din textul ordonanţei a articolului care o face aplicabilă creditelor în derulare şi eliminarea prevederilor care dau competenţă ANPC pentru ridicarea autorizaţiei de credite la bănci.
‘Mesajul domnului preşedinte este unul care mă surprinde. Dacă până mai ieri reprezentanţii guvernului şi colegii din arcul guvernamentul făceau tot ce este posibil să amâne dezbaterile pe OUG 50, iată că acum primim o scrisoare de la preşedinte care ne atenţionează asupra faptului că adoptarea în parlament a OUG 50/2010 este una dintre cele patru condiţionalităţi legate de accesarea tranşelor de la FMI şi UE. Până aici, preşedintele a fost corect, însă modul în care a formulat solicitarea cu privire la OUG 50 este într-o limbă păsărească, ce nu spune nimic, şi, nespunând nimic, vrea să ascundă un lucru pe care nu ştie cum să şi-l asume: condiţionalitatea priveşte eliminarea din textul ordonanţei a articolului care face ordonanţa aplicabilă creditelor în derulare şi eliminarea articolului care dă competenţă ANPC pentru ridicarea autorizaţiei de credite la bănci’, a spus deputatul.
În ceea ce priveşte dezbaterile, el s-a declarat ‘puţin mai liniştit’.
‘Dacă săptămânile trecute eram foarte nervos şi îngrijorat că nu reuşesc să avansez în dezbatere, acum acum că problema nu mai este la mine şi este la cei care până acum au boicotat adoptarea, sunt convins că mâine vom face progrese cu adoptarea acestei legi. Dacă noi mâine adoptăm raportul, săptămâna viitoare poate fi în plen’, a spus el.
Viorel Ştefan a adăugat că deputaţii din Opoziţie se vor bate să treacă OUG 50/2010 aşa cum au dezbătut-o până acum, cu aplicare şi la creditele în derulare.
În scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu se menţionează că această Lege de aprobare a OUG 50/2010 trebuie adoptată ‘prin protejarea drepturilor consumatorilor şi îmbunătăţirea transparenţei în sistemul de creditare bancară a populaţiei, asigurând un echilibru în legătură cu nevoia de stabilitate în sistemul financiar, pe baza garantării că Directiva Europeană 48/2008/CE este respectată’.
‘Adoptarea cât mai rapidă a acestor legi reprezintă condiţii esenţiale pentru ca România să poată finaliza cu succes acordul cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială’, precizează documentul citat.
SURSA: Agerpres