Surse bine informate arată, potrivit Antena 3, că Guvernul dă înapoi în scandalul privind testarea anti-drog. Măsurile din OUG 84 vor fi amânate.
Se amână decizia Guvernului în ceea ce privește testarea anti-drog a șoferilor?
Antena 3 anunță că Guvernul va amâna, în ședința de joi, aplicarea prevederilor din Ordonanța 84 privind testarea anti-drog. Decizia de amânare vine în contextul recentelor controverse, în care inclusiv medicii legiști au avertizat că noile reguli ar putea conduce la abuzuri din partea Poliției.
Conform surselor, Institutul Național de Medicină Legală (INML), care se ocupă de analizele de sânge ale șoferilor, va beneficia de un program accelerat de dotare cu echipamente, finanțat de Banca Mondială.
Amânarea măsurilor se va realiza printr-o Ordonanță de Urgență, iar în termen de cinci zile, biroul permanent al Senatului va fi convocat pentru a lua act de această OUG, astfel încât amânarea să intre în vigoare.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni că va discuta cu miniștrii despre modificările legale privind șoferii care consumă droguri, pentru a lua o decizie în ședința de guvern de joi. El a subliniat importanța găsirii unor soluții care să continue lupta împotriva drogurilor fără a nedreptăți persoanele nevinovate. Ciolacu a adăugat că rezultatele testelor antidrog efectuate de Poliție ar trebui să fie disponibile în 48 până la 72 de ore de la INML.
Pentru a asigura un răspuns rapid, INML are nevoie de dotări suplimentare și echipamente noi. În prezent, rezultatele de la INML sunt așteptate de șoferi timp de câteva luni.
Marcel Ciolacu a precizat că achizițiile necesare pentru efectuarea acestor teste într-un timp rezonabil nu presupun un efort financiar semnificativ.
„E o sumă simbolică pentru Guvernul României, una sau două milioane de euro, o să vorbesc cu domnul Boloş”, a precizat şeful Executivului.
Șoferii sunt nemulțumiți de propunere
Șoferii sunt nemulțumiți cu acestă modificare din Codul Rutier potrivit căreia cei care refuză testarea cu aparatul etilotest sau drug-test își pierd permisul până la sosirea rezultatelor probelor de sânge.
Nemulțumirea șoferilor este alimentată de recunoașterea de către Poliția Rutieră că între 15% și 20% dintre testele rapide antidrog pot avea rezultate fals pozitive, ceea ce obligă șoferii să ceară testarea la INML. De asemenea, legiștii critică Ordonanța 84, susținând că aceasta poate duce la abuzuri.
Consiliul Superior de Medicină Legală a exprimat un punct de vedere asupra Ordonanței 84, care modifică Codul Rutier. Aceasta este contestată pentru că permite polițiștilor să rețină permisul de conducere al șoferilor care refuză testarea cu aparatul Drug-test. Specialiștii Consiliului susțin că modificările legislative pot duce la abuzuri și că există substanțe, inclusiv în alimente și medicamente, care pot fi depistate la testele toxicologice fără a avea vreun efect psihoactiv asupra șoferului. Ei dau exemplul macului sau al codeinei, utilizată ca antitusiv.
În punctul de vedere al Consiliului Superior de Medicină Legală, consultat de Antena 3, se solicită „o reevaluare a modului în care este evaluată și interpretată din punct de vedere legislativ și juridic ‘starea de influență’ și efectele sale asupra condusului și a conducătorilor de autovehicule”. Specialiștii susțin că un șofer poate fi capabil să conducă un autoturism chiar dacă în organismul său există substanțe care pot fi inactive.
Permisul ar putea fi returnat după 72 de ore
Se pare că s-ar fi găsit o soluție de compromis privind Ordonanța de Urgență 84/2024, care a introdus „retragerea” dreptului de a conduce pentru șoferii care refuză testarea cu aparatul alcooltest sau drugtest, până la sosirea rezultatelor analizelor efectuate prin prelevarea probelor de sânge.
Potrivit unor surse guvernamentale, deși inițial se discuta despre suspendarea temporară a prevederilor criticate, soluția găsită este returnarea permiselor de conducere după 72 de ore. Astfel, laboratoarele de medicină legală vor avea la dispoziție trei zile pentru a furniza rezultatele analizelor. Dacă în acest interval nu vor fi furnizate rezultatele, șoferii care au refuzat testarea cu aparat vor putea să conducă din nou (cel puțin până la sosirea unui eventual rezultat pozitiv al analizelor de sânge).