– Cum s-a ajuns în situația ca școala și elevii din România să devină dependenți de meditații?

– Cred că este o evoluție cu efect de bumerang. Inițial, a fost mai mult o nevoie a părinților de a controla ce și cât știu copiii, pentru ca ei să aibă garanția că nu vor avea probleme la examene. Niciun părinte nu vrea să își asume eșecul propriului copil. În timp, din ce în ce mai multe familii au început să se bazeze doar pe meditații și să pună pe locul doi, trei, patru orele de la școală. Această prioritizare a fost simțită de copii, care au dus mai departe dezinteresul pentru orele de școală. Fenomenul a fost resimțit masiv de profesori în clase, dar, cum fiecare făcea meditații, culmea!, chiar cu proprii elevi, nu pare să fie o problemă pentru nimeni. Părinții plătesc, profesorii au treabă până seară târziu, copiii iau examenele. A fost un fel de acord tacit care se întoarce astăzi ca un bumerang fix în capul celor care au permis să se întâmple acest lucru.

Atitudinea copiilor s-a schimbat

– Elevii nu sunt și ei „vinovați” de această situație?

– Este vina tuturor – părinți, profesori, sistem, societate. Atitudinea copiilor din societatea de astăzi este cu totul alta. Pe de o parte, atenția lor este împărțită spre multe zone. Părinții lor au fost feriți de social media și platformele de socializare, care sunt parte acum din viața copiilor. Mentalul lor s-a schimbat radical, iar din acest motiv managementul atenției la școală a devenit un aspect critic. Este nevoie de multă carismă să poți, ca profesor, să inspiri o clasă să lucreze la materia pe care o predai. Pe de altă parte, s-a schimbat modul în care copii de azi privesc lucrurile. Sunt mult mai pragmatici, au nevoie de aplicabilitate imediată și reală în viață de zi cu zi. Iar aici, din păcate, cam toate materiile predate în stilul clasic rămân la stadiul de „teorii” plictisitoare.

– În aceste condiții, nu mai pot fi promovate examenele fără meditații?

– Se pot lua și fără meditații. Dar este nevoie de o conștientizare și o responsabilizare la nivelul elevului. Pe care școala, în forma sa actuală, nu are cum să le creeze. Școala „tradițională”, așa cum se face ea în învățământul de stat sau privat, în România de astăzi, încalcă orice principiu psihologic sau de conducere a oamenilor din secolul nostru. În practica managerială universal acceptată există un principiu care spune că responsabilitatea vine ca efect al delegării și responsabilizării corect făcute. În școală, aceasta se traduce prin transferarea către copil a responsabilității învățării. Astfel de principii manageriale aplicăm în AmSchool de peste trei ani și avem rezultate foarte bune.

Școala nu funcționează prin restricții

– Cum se realizează această responsabilizare?

– Evident, niciun copil nu e pregătit de la început să-și asume responsabilitatea învățării. Este un proces de învățare a asumării responsabilității. Unii copii se adaptează imediat, alții mai lent, dar toți intră în proces și rezultatul este că ai elevi asumați, responsabili, autonomi. Pare un OZN pentru majoritatea părinților în școala actuală, dar este posibil. Există și în școlile publice din România profesori care își inspiră copiii și sunt apropiați, care lucrează cu elevii și reușesc, prin modelul personal, să ajungă la rezultate cu aceștia. La AmSchool aceasta este norma – avem un alt sistem și un alt mod de lucru. Am creat o altfel de școală, de la nivel de viziune și până la practicile simple de management al copiilor.

– Credeți că noile interdicții introduse anul acesta – de la cele care vizează elevii, până la cele adresate profesorilor, care nu mai au voie să își mediteze copiii pe care îi au la clasă – pot schimba ceva?

– Nu cred că au vreo șansă, pentru că un sistem opresiv nu dă rezultate în educație. Un sistem este ca un balon umflat. Orice formă de presiune, în orice punct al lui, conduce la o presiune mai mare în toate celelalte puncte ale sale. Pe de altă parte, în cazul profesorilor, cred că se va produce un switch, o permutare. Practic, se va realiza un „schimb” de copii între profesorii care oferă meditații. Asta dacă i se va face cuiva frică să nu fie raportat. Se găsesc soluții de ocolire a oricărei îngrădiri.

Responsabilizarea, elementul-cheie

– Și atunci, care ar fi soluția ideală?

– Responsabilizarea elevilor. De obicei ne comparăm cu copiii și, de multe ori, le oferim comparații imperfecte. Despre cum ei „nu fac școală” și cum noi facem nu știu ce lucru, deși nu ne place. Diferența dintre noi și copiii noștri este de asumare a responsabilității. Nu te duci la serviciu de plăcere, poate, dar ai responsabilitatea plății facturilor, a asigurării traiului de zi cu zi. Ce responsabilitate poartă copiii pe umeri pentru actul de a învăța, pentru munca pe care ar trebui să o depună? Niciuna. Ei știu, apriori, că într-un fel sau altul „se va rezolva” problema. Prin meditații, de exemplu. Eu cred că este ceva greșit în logica noastră. Și, de aceea, trebuie să începem să judecăm clar și să îi ajutăm cu ceea ce au nevoie. Să le oferim un cadru în care să se poată manifestă.

Un alt mod de lucru cu copiii

– Cum se poate realiza acest deziderat?

– Copiii de azi au nevoie de o altă abordare a educației, adaptată la nevoile lor. Noi încă mai încercăm să îi adaptăm pe ei la sistem. Iar, de ani de zile, vedem că nu merge. I-am crescut liberi acasă pentru ca în școală să le punem pumnul în gură. Arătați-mi un caz în care mai merge, doar prin forță, prin frică. Aceasta este emoția pe care o au zilnic și pe care o asociază imediat cu școala. Pentru ei, școala nu este un loc fain de dezvoltare, ci unul de care se tem. Ce ar fi însă dacă am negocia contracte cu copiii, dacă am obține înțelegeri cu ei, astfel încât să conlucrăm, să fim împreună? Formulele clasice, amenințările că „ajung la oi” nu mai merg, sunt desuete.

Noi, la AmSchool, am reușit să rescriem modul de lucru cu copiii. Și asta pentru că le acordăm importanța și încrederea pe care o merită. Astfel reușim să obținem înțelegeri cu fiecare. Asta nu înseamnă că o „înțelegere” durează la nesfârșit. Unii le încalcă destul de repede, alții și le respectă. E absolut normal pentru vârsta lor. Cu cei care le încalcă, le restabilim, le discutăm din nou. Nu există nu se poate, ci doar că nu găsești calea să ajungi la sufletul unui copil. Dar, odată ajunși acolo, putem face minuni împreună. Este o muncă titanică, însă rezultatele sunt excelente și satisfacția pe măsură.

Permanent alături de ei

– Din experiența personală acumulată în cadrul AmSchool, care sunt metodele prin pot fi motivați elevii să învețe, să se pregătească singuri pentru examene?

– Așa cum am tot spus, pe primul loc este responsabilizarea copilului. Apoi, lucrul în echipă. La școala noastră promovăm învățarea socială, în grupuri mici, de 3-4-5 elevi, sub supravegherea unui tutor. Avem planuri de educație personalizate pentru fiecare cursant și insistăm pe dezvoltarea gândirii critice, a înțelegerii a ceea ce învață, nu pe memorare și redare automată. Vorbim despre învățarea cu înțeles, cea care rămâne, nu cea mecanică. Știi ceva în momentul în care poți să vorbești despre lucrul respectiv. Iar aici, când le creezi contextul de învățare socială, rezultatele sunt remarcabile. În al treilea rând, este vorba de puterea pe care le-o dai copiilor. Știu, este greu de acceptat, dar funcționează în multe forme. Spre exemplu, noi suntem o școală democratică, în care orice decizie se ia prin votul fiecăruia. Noi avem un vot egal cu al fiecărui copil. Puterea pe care le-o oferim duce la colaborare și responsabilizare.

Nu în ultimul rând, trebuie să fii permanent, alături de copii. Permanent, cu sprijin emoțional și de idei. Ești profesor, tutor, coach, mentor, trainer, mamă, tată, model – ești de toate, în funcție de nevoile lui. Așa trebuie procedat atunci când îți pasă de copil și îl pui pe primul loc. Acest lucru face o diferența uriașă, iar copiii noștri o simt. Unul dintre sloganurile noastre este „nimeni nu este lăsat în urmă” și nu este doar o vorbă în vânt, chiar o facem pentru toți cursanții noștri.

Cea mai profitabilă investiție

– Justifică efortul financiar al părinților rezultatele obținute de copii, într-un astfel de caz?

– Dacă te uiți la ceea ce obține un copil, diferența de bani merită investită cu prisosință. Orice părinte ar trebui să își pună o serie de întrebări esențiale, vitale pentru toată viața copilului său. Cât costă dezvoltarea reală a gândirii sale critice, ȋn condițiile ȋn care rata medie de analfabetism funcțional este uriașă? Cât costă liniștea sufletească a unui copil? Cât costă dezvoltarea unei atitudini corecte, responsabile? Cât costă dezvoltarea unor valori frumoase după care să-și ghideze viața? Cât costă obținerea autonomiei și independenței propriului copil? Dacă aș face un calcul cost-beneficiu, „profitul” din viața copiilor este uriaș. Cea mai profitabilă investiție este cea în educația propriilor copii. Și, dacă pentru asta ar trebui să plătesc 1.000 de lei pe lună în plus, eu unul aș face-o fără să stau pe gânduri.