Romtelecom a trecut în ultimii ani prin transformări majore, evoluând de la un furnizor de servicii de telefonie la unul de pachete personalizate de servicii. Drept urmare, peste 50% dintre clienţii Romtelecom utilizează în acest moment cel puţin două servicii ale companiei. După ce în ultimii ani cele două sub-branduri Clicknet şi Dolce au sprijinit dezvoltarea serviciilor de Internet și TV, o consecinţă naturală acum este redirecţionarea  tuturor  eforturilor de comunicare către consolidarea brandului-mamă Romtelecom, ca furnizor de pachete.  

“În acest sens, Romtelecom a iniţiat anul trecut un proces de simplificare a  brandului şi de schimbare a identităţii vizuale. Drept urmare, după o evoluţie cu succes a celor două sub-branduri Dolce şi Clicknet, am decis că a venit momentul să ne reorientăm atenţia şi să ne îndreptăm toate resursele pentru a creşte capitalul de imagine al brandului-mamă, Romtelecom. Astfel, cele două sub-branduri nu vor mai fi promovate de acum înainte în portofoliul de servicii al companiei. Cu toate acestea, pentru că Dolce este recunoscut ca un brand foarte valoros, care furnizează servicii TV de calitate, acest brand va sprijini în continuare toate platformele de conţinut ale Romtelecom, precum canalele Dolce Sport TV şi portalul dolcetv.ro,” explică Ovidiu Ghiman, Director Executiv Strategie şi Comercial Rezidenţial, Romtelecom.

Pe lângă simplificarea arhitecturii de brand, brandul Romtelecom are acum un aer mai prietenos şi mai dinamic, un ton mai optimist, perfect aliniat cu identitatea vizuală dezvoltată pentru canalele Dolce Sport în vara anului 2012.

“Studiile arată că Romtelecom este perceput la acest moment ca un brand foarte competent, experimentat şi demn de încredere, capabil să ţină pasul cu evoluţia permanentă a clienţilor săi. Prin schimbarea arhitecturii de brand şi a identităţii vizuale ne dorim să reflectăm modul în care clienţii noştri evoluează şi cum, în mod consecvent, noi ne adaptăm nevoilor lor,” declară Ovidiu Ghiman.

Canalele HBO şi HBO Comedy vor costa doar 10 lei/lună

Noua identitate vizuală este lansată printr-o nouă platformă de comunicare, sub sloganul “Studiourile Romtelecom prezintă FilmOferta”, pentru a susţine încă o dată promisiunea făcută de către companie de a oferi conţinut de calitate clienţilor săi.

Din punct de vedere comercial, Romtelecom îşi susţine această poziţionare puternic bazată pe conţinut, oferind noilor săi clienţi pachete cu servicii de televiziune, internet şi telefonie, incluzând canalele premium HBO şi HBO Comedy, plus cele două canale exclusive – Shorts TV şi Comedy Central Extra – pe întreaga perioadă contractuală de doi ani. Shorts TV este un canal dedicat scurt-metrajelor pentru televiziune, iar Comedy Central Extra este  dedicat celor dependenţi de comedie. Preţurile noilor pachete încep de la 49 lei/lună, TVA inclus, pentru primele 3 luni. Pentru restul perioadei contractuale, preţul pachetului va fi de 59 lei/lună cu TVA.  

Clienţii existenţi de televiziune ai Romtelecom beneficiază gratuit de canalele HBO şi HBO Comedy până la 31 martie, urmând ca după această dată, aceste canale  să fie disponibile, în cadrul unei oferte promoţionale, la un tarif de 10 lei/lună cu TVA, pentru clienţii care îşi exprimă intenţia de a le păstra în grilă.