Grupul de firme Tender, controlat de omul de afaceri Ovidiu Tender, a cumpărat 51% din acţiunile companiei CODECS, în cadrul unei tranzacţii de 424.700 de euro, a anunţat luni firma de instruire şi dezvoltare profesională. Tranzacţia a avut loc la 16 aprilie şi a prevăzut preluarea unui pachet de 50.990 de acţiuni. "Am convingerea că această tranzacţie reprezintă începutul unui parteneriat de lungă durată, care va constitui fundamentul dezvoltării organizaţiei noastre în p
Grupul de firme Tender, controlat de omul de afaceri Ovidiu Tender, a cumpărat 51% din acţiunile companiei CODECS, în cadrul unei tranzacţii de 424.700 de euro, a anunţat luni firma de instruire şi dezvoltare profesională.
Tranzacţia a avut loc la 16 aprilie şi a prevăzut preluarea unui pachet de 50.990 de acţiuni.
„Am convingerea că această tranzacţie reprezintă începutul unui parteneriat de lungă durată, care va constitui fundamentul dezvoltării organizaţiei noastre în perioada următoare”, a declarat, într-un comunicat, preşedintele CA al CODECS, Radu Dan Mihăescu.
El a fost numit miercuri în această funcţie în cadrul AGA a companiei CODECS (Centre for Open Distance Education for a Civil Society).
CODECS este, potrivit datelor proprii, lider de piaţă în domeniul livrării de soluţii integrate privind cunoaşterea academică şi profesională şi are o tradiţie de 17 ani pe piaţa serviciilor de educaţie.
SURSA: Mediafax